Handbal

"O echipă indolentă!"

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Pentru prima dată de cînd este antrenor, Radu Voina şi-a criticat jucătoarele. "Au jucat lamentabil şi au ieşit pe uşa din dos a Mondialului", a spus tehnicianul

Radu Voina era negru de furie la finalul partidei cu Germania. De un an şi jumătate, de cînd a preluat echipa "naţională", nu a mai suferit niciodată o ruşine mai mare ca ieri. România a pierdut la zece goluri diferenţă, iar tehnicianul nu s-a mai putut stăpîni. Şi-a criticat elevele şi a spus că unele dintre handbaliste nu înţeleg de vorbă bună, ci de bici şi urlete.

-Domnule Radu Voina, cum apreciaţi evoluţia din meciul cu Germania?
- A fost cel mai urît mod cu putinţă de a termina un Campionat Mondial. O evoluţie de nivelul celei de azi nu poate fi acceptată. Dacă în alte meciuri am arătat ceva, chiar dacă am pierdut, contra Germaniei jucătoarele au părut că li se pare că e o corvoadă să îmbraci tricoul naţional al României.

"Jucătoarele erau cu gîndul acasă cred. Au refuzat să mai lupte în ultimul meci. Vor să fie respectate, dar ar trebui să-şi respecte mai întîi ele munca pe care o fac"
Radu Voina, antrenor România

- Aţi venit în China pentru o medalie, dar România a terminat doar pe locul 8. Ce s-a întîmplat?
- După meciul cu Spania, în care aţi văzut ce s-a întîmplat, echipa nu şi-a mai putut reveni. Ştiam că sînt la pămînt, dar am sperat într-o răbufnire de orgoliu, că se vor mobiliza pentru a ieşi cu fruntea sus. Am ieşit însă pe uşa din dos. Acum sîntem sub pămînt.

- Cum vă explicaţi evoluţia unor jucătoare cu experienţă, a echipei pe ansamblul ei?
- E greu de înţeles. Comportamentul lor pe teren a lăsat de dorit. Au avut o evoluţie lamentabilă, care a arătat imaginea României la acest Mondial, una tare-tare urîtă. Nu am văzut niciodată jucînd echipa României atît de indolent, nu le-am recunoscut.

- Cum vedeţi viitorul echipei României?
- E prea aproape de meciul îngrozitor făcut împotriva Germaniei ca să ne putem gîndi la viitor.

- Vă gîndiţi să vă schimbaţi şi dumneavoastră comportamentul faţă de jucătoare pe viitor?
- Comportamentul meu faţă de ele o să fie întotdeauna civilizat, cu vorbă bună. Probabil că ele s-au obişnuit să joace doar de frică, antrenorii să vină cu biciul şi să urle la ele. Eu cred însă că şi civilizat se poate. Reacţia lor a fost însă una incalificabilă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.