Vicecampioana mondiala in 2005, la Sankt Petersburg, "nationala" feminina a Romaniei a terminat in acest an doar pe locul 4! Are sanse mari, chiar foarte mari de a ajunge la Olimpiada, dupa o pauza de opt ani, dar lumea astepta mai mult de la "galacticele" lui Tadici, poate chiar titlul mondial.
"stim ca toti iubitorii sportului voiau de la noi aurul. Cu acest gind am plecat in Franta. Dar trebuie sa fim constienti ca atit s-a putut in acest moment. Rusia a aratat ca in momentul de fata, e greu ca vreo alta formatie sa-i tina piept. Tot ceea ce puteam noi face e clasarea pe locul trei. Medaliile de bronz le-am avut la git, dar au fost mai multi factori care au dus la pierderea meciului", a declarat Gheorghe Tadici. Selectionerul Romaniei spune ca fetele nu au mai facut fata psihic pe starea de oboseala accentuata in momentul in care arbitrii au dat numai decizii impotriva Romaniei.
Din lotul de la Sankt Petersburg 2005, antrenorii Gheorghe Tadici si Dumitru Musi au mai pastrat in lot noua vicecampioane mondiale. In rest, au fost sapte jucatoare noi care au trecut mai mult sau mai putin testul Mondialului francez. Care au fost plusurile si minusurile Romaniei, ce ne-a lipsit sa repetam performanta din 2005?
Portarii
Luminita Hutupan Dinu ramine, la 36 de ani, liderul incontestabil intre buturile portii noastre. Cel mai bun portar din lume in 2005, Luminita ar fi putut sa-si pastreze titlul daca Romania ar fi ajuns mai sus in Franta. A avut prestatii excelente in meciurile decisive cu Franta, din "sferturi", si Germania, in finala mica, dar si in grupe cu Coreea de Sud sau Spania. A fost completata excelent de Talida Tolnai si Tereza Tamas. Echipa Romaniei nu sufera la capitolul goal-keeperi.
Alti portari din campionat sau strainatate: Paula Ungureanu (Dunafer), Ildiko Barbu (Itxako), Florentina Grecu (Stjarnan)
Extremele
A fost marele minus al "nationalei". Lipsa Cristinei Varzaru si a Valentinei Elisei Ardean, cea mai buna extrema stinga din lume in 2005, ambele accidentate, a dus la un gol imens in prima reprezentativa. Solutiile incercate de antrenori, cu Ramona Maier, Adriana Nechita Olteanu sau Camelia Balint nu au dat roade. Nici macar Maier, care jucase foarte bine in Rusia, a fost doar o umbra a jucatoarei de acum doi ani. Nechita a avut evolutii foarte bune cu Oltchim, in Liga Campionilor, dar la Mondiale nu a putut trece peste emotiile debutului la o mare competitie. La fel Balint, si-a dorit enorm, a pus suflet, dar nu a fost un plus in echipa.
Varianta ideala: Varzaru, Elisei (titulare), Maier (rezerva)
Alte extreme din campionatul intern: Elena Avadanii (Rulmentul), Iulia Puscasu (Oltchim, accidentate), Magdalena Paraschiv (Jolidon Cluj), Roxana Bodirlau (Rulmentul)
Pivotii
Un alt post acoperit destul de bine, in conditiile in care Ionela Gilca Stanca a ramas in teren in proportie de 80 la suta din timpul efectiv de joc. Ionela a si primit titlul de cea mai buna jucatoare pe postul sau, fiind aleasa in echipa ideala a Campionatului Mondial. Rezervele Ionelei insa nu s-au ridicat la asteptarile tehnicienilor. Convocata doar pentru faza de aparare, Raluca Ivan a avut evolutii sterse, iar Florina Birsan nu a avut sansa sa evolueze prea mult.
Alti pivoti din campionatul intern: Oana Manea (Oltchim), Aneta Barcan (Rulmentul)
Centrii
Alaturi de extreme, un alt post cu mari lipsuri in echipa nationala. Singura jucatoare specializata pe postul de centru, Roxana Gatzel, a fost luata drept rezerva la Mondiale, venind dupa o lunga accidentare. A reintrat in meciurile din grupa principala, dar s-a accidentat din nou. Solutiile incercate de Tadici si Musi au fost cu Valeria Bese, Narcisa Lecusanu, Aurelia Bradeanu sau chiar Cristina Neagu. Au dat roade in cea mai mare parte a timpului.
Alti centri din campionatul intern: Roxana Cherascu (Oltchim), Mihaela Piriianu (Tomis), Elena Moise (Dunarea Braila)
Interi stinga
Postul cel mai acoperit, de departe, in echipa reprezentativa feminina si care a dat cel mai bun randament la Mondiale. Nu mai putin de sase jucatoare pot evolua pe acest post: Cristina Neagu, Aurelia Bradeanu, Clara Vadineanu, Adina Meirosu, Valeria Bese si Narcisa Lecusanu. In total, Romania a inscris cele mai multe goluri de pe acest post, tinerele Meirosu si Neagu, dar si Vadineanu, fiind surprizele placute ale "nationalei" Romaniei.
Alti interi stinga din campionatul intern: Simona Gogirla (Rulmentul), Daniela Crap (HC Zalau), Diana Drutu (Tomis)
Interi dreapta
Capitanul "nationalei" Romaniei, Steluta Luca, e singura handbalista de mina stinga, pe postul de inter, din lotul lui Tadici. In rest, s-au incercat diverse solutii cu Valeria Bese, Aurelia Bradeanu, Narcisa Lecusanu. Cele mai bune evolutii, in momentele-cheie, le-a avut insa tot Steluta Luca. Postul de inter dreapta ramine insa unul deficitar, mai ales ca Luca si-a anuntat retragerea dupa Jocurile Olimpice de la Beijing.
Alti interi dreapta din tara sau strainatate: Cristina Mihai (Itxako), Melinda Geiger (HCM Baia Mare)
Cele mai folosite jucatoare la CM
1. Adriana Nechita Olteanu 8h 27:45
2. Ramona Maier 8h 09:10
3. Valeria Bese 7h 58:39
Cele mai putin folosite jucatoare la CM
1. Florina Birsan 8:20
2. Roxana Gatzel 30:56
3. Clara Vadineanu 1h 48:39
Cele mai bune marcatoare
1. Ramona Maier 60 de goluri
2. Ionela Stanca 51 de goluri
3. Adina Meirosu 44 de goluri
Procentajele de reusita ale portarilor
1. Luminita Hutupan 39% 105 mingi aparate
2. Talida Tomani 34% 30 mingi aparate
3. Tereza Tamas 29% 24 mingi aparate
Procentajele de reusita la jucatoare
1. Narcisa Lecusanu 74% 29 de goluri
2. Ionela Gilca Stanca 71% 51 de goluri
3. Ramona Maier 64% 60 de goluri
200.000 de euro este suma aproximativa pe care ar fi cistigat-o un fotbalist roman daca ar fi terminat pe locul patru la ultimul CM, luind in calcul sumele cistigate pentru calificare si recompensele aferente performantei de la turneul final
3.000 de euro vor primi handbalistele romane pentru ocuparea locului 4 la Campionatul Mondial din Franta, 2.000 fiind din partea ANS si 1.000 adunati in campania de calificare la turneul final
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}