Campionate

Guus Hiddink a refuzat ofertele primite de la Manchester City şi Juventus Torino

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Cluburile Manchester City şi Juventus Torino l-au ofertat pe Guus Hiddink, selecţionerul naţionalei Rusiei, pentru înlocuirea lui Mark Hughes, respectiv Ciro Ferrara, dar antrenorul olandez a refuzat aceste oferte, a declarat impresarul său pentru ziarul Daily Telegraph, informează AFP.

Întrebat dacă Hiddink a fost contactat de managerul general al clubului englez Garry Cook, agentul Cees van Nieuwenhuizen a precizat: "Da. Totuşi, Guus este mulţumit cu poziţia sa cu Rusia. Este sub contract până vara viitoare, cu o propunere de prelungire pe încă doi ani. Am primit un apel de la el pentru că am lucrat doisprezece ani cu Garry. I-am spus că o întâlnire ar fi fără sens".

De asemenea, van Nieuwenhuizen a adăugat că şi oficialii clubului Juventus au înaintat o ofertă pentru clientul său. "Am primit cereri din întreaga lume pentru Guus. A fost, de asemenea, o abordare din partea clubului Juventus", a completat agentul de jucători.

În ciuda unor jocuri convingătoare, Manchester City nu a câştigat decât şase meciuri şi se află pe locul 8 în campionatul Angliei. Oficialii clubului din Manchester, care au investit foarte mult în echipă, au ambiţia să intre în "Top Four".

De cealaltă parte Juventus, care a fost eliminată din Liga Campionilor, este pe locul 3 în Serie A, la şase puncte de la Inter Milano.

Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.