International   •   Europa League   •   UNIREA URZICENI - FC LIVERPOOL ÎN EUROPA LEAGUE

Vezi cine este FC Liverpool, viitorul adversar al Unirii Urziceni în Europa League!

Articol de Alin Miu   —  vineri, 18 decembrie 2009

Unirea Urziceni şi-a aflat astăzi, în urma tregerii la sorţi de la Nyon, adversarul din faza 16-imilor Europa League. Astfel, Dan Petrescu va reveni în fotbalul britanic pentru o confruntare cu cea mai titrată formaţie englezească, FC Liverpool.



Cine este Liverpool?




- Clubul a fost înfiinţat pe 15 martie 1892

- Pe plan intern englezii au cîştigat 18 titluri în prima ligă, 7 Cupe ale Angliei, 7 Cupe ale Ligii, 15 Supercupe ale Angliei

- În Europa, Liverpool a cucerit 5 Cupe / Ligi ale Campionilor, 3 Cupe UEFA şi 3 Supercupe.



Liverpool s-a calificat în Europa League de pe locul al treilea din grupa E a Ligii Campionilor (7 puncte),  serie din care au mai făcut parte Fiorentina, Lyon şi FC Debrecen.



Vedetele cormoranilor sînt căpitanul Steven Gerrard şi atacantul spaniol Fernando Torres.



În acest moment, Liverpool ocupă locul 6 în Premier League, cu 27 de puncte adunate în 17 etape, însă în acest an a suferit de trei ori mai multe înfrîngeri decît avut în tot sezonul trecut!



Liverpool va mai juca 10 meciuri oficiale pînă la întîlnirea cu Unirea Urziceni, în timp ce pentru ialomiţeni partida de pe Anfield va fi prima din sezonul de primăvară.



Partida tur dintre FC Liverpool şi Unirea Urziceni va avea loc pe data de 18 februarie, iar revanşa se va disputa pe 25 februarie, pe stadionul Ghencea.



Învingătoarea "dublei" dintre Unirea Urziceni şi FC Liverpool va juca în optimi împotriva cîştigătoarei dublei manşe a disputei dintre Lille şi Fenerbahce.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.