La Casa Fotbalului a avut loc astăzi ultima şedinţă pe anul 2009 a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. În cadrul şedinţei au fost adoptate următoarele hotărâri, printre care data desfăşurării alegerilor pentru preşedinţia FRF şi aprobarea solicitării Ligii de a li se permite cluburilor scăderea salariilor jucătorilor:
1. Convocarea Adunării Generale Ordinare a FRF pentru data de 25 ianuarie 2010, ora 11.00, la Casa Fotbalului, sala "Nicolae Dobrin". A fost stabilită această dată, din două considerente. Pe de o parte, în ziua de 7 februarie 2010, va avea loc tragerea la sorţi a grupelor de calificare la EURO 2012. În condiţiile în care calificarea la turneul final nu va trebui ratată, preşedintele FRF, care va fi ales pe 25 ianuarie 2010, va trebui să aibă timp să alcătuiască, împreună cu echipa sa şi cu staff-ul tehnic al echipei naţionale, programul şi strategia în perspectiva preliminariilor, astfel încât obiectivul calificării să fie îndeplinit. Pe de altă parte, tot în prima jumătate a anului 2010, vor trebui constituite Comitetele Locale de Organizare atât pentru turneul final al Campionatului European de juniori "Under 19", ediţia 2011, cât şi pentru finala UEFA Europa League 2012, Comitete din care vor face parte atât oficiali ai FRF, cât şi reprezentanţi ai tuturor autorităţilor locale şi naţionale implicate în organizarea celor două evenimente care vor fi găzduite de Bucureşti. Pentru accesarea ordinii de zi a Adunării Generale, apăsaţi aici.
2. De asemenea, au fost prezentate documentele care vor fi supuse dezbaterii şi aprobării Adunării Generale a FRF din data de 25 ianuarie 2010.
3. La propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal, membrii Comitetului Executiv al FRF au fost de acord să asocieze criza economică, ce se manifestă la nivel naţional şi mondial, cu situaţia de forţă majoră. În atare condiţii, s-a decis ca toate cluburile din România, indiferent de nivelul la care activează, să aibă posibilitatea de a reduce unilateral drepturile financiare cuvenite jucătorilor cu cel mult 50 la sută, pentru o perioadă maximă de un an (21 decembrie 2009 - 21 decembrie 2010).
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}