Mijlocaşul lui Dinamo, Ze Kalanga, şi Aderito Waldemaar Alves Carvalho "Dede", ultima achiziţie a celor de la Poli Timişoara, au fost selecţionaţi de Manuel Jose în lotul lărgit al Angolei pentru Cupa Africii pe Naţiuni 2010, organizată chiar de Angola, informează presa portugheză.
Dede, transferat de Timişoara în această lună de la formaţia franceză Arles-Avignon, şi Ze Kalanga se află deja alături de lotul Angolei într-un stagiu de pregătire în Portugalia, acolo unde naţionala "Antilopelor negre" efectuează un stagiu de pregătire până la finalul anului, după care va disputa două meciuri amicale cu Estonia şi Burkina Faso.
Cupa Africii pe Naţiuni se va disputa în Angola, în perioada 10-31 ianuarie 2010. Până în prezent, alţi trei fotbalişti din Liga I au fost convoacaţi pentru a participa la această competiţie, Serge Akakpo (FC Vaslui, Togo), Yssouf Kone (CFR Cluj, Burkina Faso) şi Emmanuel Kone (Internaţional Curtea de Argeş, Coasta de Fildeş).
Sursă: NewsIn
International • Cupa Africii 2010 • CONVOCĂRI
Ze Kalanga şi Dede au fost convocaţi la naţionala Angolei pentru Cupa Africii 2010
Ze Kalanga, Dinamo
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 21 decembrie 2009
{{text}}