Gică Craioveanu, fostul internaţional român, a comentat pentru GSP.RO alegerea ibericilor de la Almeria de a-l numi pe Costel Gîlcă antrenor interimar.
"Gîlcă este foarte apreciat la Almeria şi era normal să fie numit interimar. În Spania aşa se practică, cînd antrenorul principal este demis, în locul său este adus antrenorul de la echipa a doua. Cine ştie fotbal, nu are cum să-l uite! El a fost un mare jucător, sper să fie şi un mare antrenor", a spus Gică Craioveanu pentru GSP.RO.
...despre contracandidatul lui Gîlcă la Almeria: "Din ce ştiu eu, Luis Enrique ar fi favorit să preia echipa, dar şanse are şi Costel. Totuşi, dacă va fi ofertat, sînt sigur că va lăsa Barcelona B pentru o echipă de Primera Division"
...despre lipsa antrenorilor români din Spania: "E greu să ai antrenor în Primera, cînd nu ai jucători. Dacă erau jucători, am fi avut cu siguranţă măcar un tehnician. Au venit aici fotbalişti din Italia şi Argentina, iar după aceea au sosit şi antrenori"
...despre imaginea României în Spania: "Spaniolii nu ne-au privit niciodată de sus, mai ales după meciul de la Cadiz, cînd i-am învins cu 1-0. Ei ne privesc un pic mai altfel faţă de '95-'96 pentru că în România avem foarte multe scandaluri. Contribuie şi faptul că nu mai avem jucători în Primera"
...despre evoluţia Unirii Urziceni: "Peste mulţi ani o să ne dăm seama ce a făcut Dan Petrescu pentru fotbalul românesc. Nu se aştepta nimeni la aşa ceva, este o performanţă unică pentru România să fii la un punct de optimi. Poate dacă am fi jucat la Stuttgart acum discutam de primăvara europeană din Liga Campionilor"
2 este locul ocupat de Almeria B, echipa antrenată pînă acum de Gîlcă, în liga a patra spaniolă
International • Stranieri • GÎLCĂ, INTERIMAR LA ALMERIA
Gică Craioveanu: "Gîlcă este foarte apreciat la Almeria, era normal să fie adus la prima echipă"
Gica Craioveanu, Craioveanu
Articol de Florin Dincă — luni, 21 decembrie 2009
{{text}}