Liga 1

Porumboiu: "Nici un club nu-şi va permite să taie salariile jucătorilor valoroşi"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Patronul echipei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat la GSP TV că echipele nu-şi vor permite să reducă salariile jucătorilor valoroşi.

"Nimeni în perioadă de criză atunci cînd are oameni valoroşi nu va începe să taie sau să diminueze salariile respective. De exemplu Wesley, n-o să mă apuc eu acum să-i tai salariul lui Wesley cu 50 la sută. Şi ca el mai sînt 7-8 jucători. Nici un club nu-şi va permite să taie salariile jucătorilor valoroşi", crede Porumboiu.

"Depinde din ce parte priveşti acest subiect. Dacă-l priveşti din partea patronilor, discursul este unul, dacă-l priveşti din partea jucătorilor, e diferit. Criza te învaţă să fii mult mai elaborat şi mult mai circumspect în orice contract pe care îl închei. În fotbalul românesc există o diferenţă foarte mare între ceea ce primesc şi ceea ce oferă jucătorii de fotbal din România. Decizia e foarte bună pentru că îi vizează pe acei jucători care păcălesc cluburile, care nu dau randament", a spus Porumboiu.

"Din bugetul unui club, poţi să foloseşti maximum 30-35 la sută pentru salarii", a precizat patronul FC Vaslui.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.