Fotbal   •   Liga 1   •   CLUBURILE POT SCĂDEA SALARIILE JUCĂTORILOR FĂRĂ ACORDUL LOR

Gică Craioveanu despre decizia CEx: "Cum ar fi să vină Florentino Perez peste Raul şi să îi taie jumătate din salariu?" :X

Gica Craioveanu, Craioveanu

Articol de Florin Dincă   —  marți, 22 decembrie 2009

Gică Craioveanu, fostul internaţional român, nu concepe aplicarea deciziei luată astăzi de Comitetul Executiv prin care cluburile pot micşora salariile jucătorilor cu pînă la 50% fără acordul acestora.



"Cine a luat decizia asta? Cea mai mare prostie pe care am putut să o aud! Cum să umble cluburile la contracte fără acordul jucătorilor? Dă-l dracului de contract! Odată ce ai semnat un acord, nu poate să vină altcineva şi să îl schimbe aşa", a comentat Gică Craioveanu pentru GSP.RO.



Acesta s-a pus în postura jucătorilor care ar putea suferi modificări de salarii fără acordul lor: "Păi să zicem că eu am 150.000 de euro. Dacă vine un patron care nu mă place, eu ce fac? I se pune lui pata într-o zi şi zice că îmi taie jumate din salariu. Nicăieri în lume nu există aşa ceva!



Eu vorbesc acum ca fost fotbalist, nu e normal să se ia o asemenea decizie, nu poţi obliga jucătorul. Poate el a renunţat la un contract mare de afară ca să rămînă la echipa ta, iar tu îl răsplăteşti luîndu-i din bani? Cum ar fi să vină Florentino Perez peste Raul şi să îi taie jumătate din salariu?", a adăugat Craioveanu.



...despre antrenorat: "Nu mă tentează momentan. Îmi place viaţa pe care o duc acum, stau foarte mult timp alături de familie. Muncesc şi într-un domeniu care îmi place. Postul de comentator mă ţine aproape de fotbal şi asta mi-am dorit mereu"



...despre alegerile de la FRF: "Nu cred că sînt potrivit pentru postul acesta. Acolo trebuie să fii sobru, să te mai superi, mie îmi plac glumele. Eu sînt o fire veselă, îmi place caterinca" :D

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.