Cupa Romaniei

Zaharia: "Vom da totul pentru calificarea în finala Cupei României"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 23 decembrie 2009

Atacantul echipei FC Braşov, Dorel Zaharia, a declarat miercuri că gruparea ardeleană nu se teme de niciun adversar din competiţiile interne, jucătorul precizînd că formaţia sa poate termina campionatul pe un loc ce permite calificarea în Liga Europa.

"Cred că am făcut un tur de campionat bun, iar echipa a jucat un fotbal de calitate în majoritatea jocurilor şi chiar nu ne temem de nimeni. Eu am marcat patru goluri, două in campionat şi două în Cupa României. Am văzut că evoluţiile mele au fost apreciate de fani şi sper să-i răsplătesc cu mai multe goluri în retur. Cu siguranţă, puteam să fim mai sus în clasament, însă se poate spune că am avut mult ghinion în cîteva jocuri", a spus Zaharia.

Acesta a vorbit şi despre Cupa României. "În semifinalele Cupei României, indiferent cu cine vom juca, vom da totul pentru calificarea în finală. Dacă vom întîlni pe Dinamo, sînt sigur că nu vor mai avea norocul din meciul de la Braşov, atunci cînd noi am dominat copios, iar ei au marcat un gol la una din puţinele ocazii cînd au ajuns la poarta noastră. Important este să ne calificăm în finală şi cred că avem forţa să realizăm acest obiectiv şi să ne calificăm în Europa League", a spus Zaharia, pentru site-ul oficial al clubului.

FC Braşov a terminat turul Ligii I pe locul 7, cu 27 de puncte, la 7 puncte de liderul CFR Cluj.

Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.