GSP special   •   Anchetele Gazetei   •   SPORTIVI UCIŞI LA REVOLUŢIE

Alina Astafei: "N-am mai suportat!

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 24 decembrie 2009

Fosta vicecampionană olimpică la săritura în înălţime, Alina Astafei mărturiseşte de ce a plecat în Germania: "Cînd am văzut că nu e găsit nici un vinovat, mi-am dat seama că fratele meu, Petre, a murit degeaba la Revoluţie!"



Alina Astafei s-a stabilit din '93 în Germania, la Stuttgart. Are o familie, două fete, una de 18 ani, alta de 5 ani, şi un băieţel de 7 ani. Toţi vorbesc româneşte. Fosta atletă este profesoară de sport. Cînd am sunat-o era la cumpărături. "Sînt ocupată, poate vorbim mai tîrziu" a fost prima ei reacţie. "Alina, te-am sunat să vorbim despre Petre". Linişte. La capătul celălalt al firului lumea îngheţase. După cîteva secunde, Alina a spart tăcerea: "Petre...N-am mai vorbit de cîţiva ani despre asta".



- Alina, de ce ai plecat din România?

- Pentru că, după mulţi ani de aşteptare, am înţeles că Petre a murit degeaba. Că nimeni nu are nici un interes să-i găsească pe cei care au omorît peste o mie de oameni în acele zile. Nu e nimeni la închisoare nici acum, după 20 de ani. Ştii ce nu înţeleg?



- Ce anume?


- Atunci a fost o confruntare, nu? Între o parte bună şi una rea. Unde sînt cei din tabăra rea? Cu cine s-au luptat cei buni? Cine sînt cei care au omorît atîţia oameni? Mi-am dat seama că nu e nici o dreptate în România.



- De ce crezi că Petre a murit degeaba?

- Pentru că acea schimbare de regim se putea face şi fără vărsare de sînge. De Petre şi de ceilalţi ar fi fost nevoie după Revoluţie, să facă o Românie mai curată şi mai cinstită.



- Te-ai mai întoarce aici?

- Acum Germania este casa mea. Dar vin în România în fiecare an, la părinţi. Sînt mîndră că sînt româncă, chiar îmi iubesc ţara. Dar nu şi pe cei responsabili de crimele petrecute la Revoluţie, sau pe conducătorii care n-au făcut nimic pentru ca vinovaţii să plătească. Sînt dezamăgită! Nici nu mă mai aştept ca adevărul să iasă vreodată la iveală. 



"Durerea te macină, te macină. Pînă cînd ajungi să-ţi spui: «Nu mai e nimic de făcut». Aşa am plecat. Îmi era teamă. Dacă se repetau lucrurile? Copiii mei să sfîrşească la fel ca Petre? N-aş fi suportat asta"

Alina Astafei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.