International   •   Campionate   •   ITALIA

Luiz Felipe Scolari a refuzat să preia postul de antrenor al lui Juventus Torino

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 27 decembrie 2009

Antrenorul brazilian al formaţiei Bunyodkor, Luiz Felipe Scolari, a declarat că oficialii lui Juventus i-au propus funcţia de antrenor al echipei torineze, dar a precizat că nu e interesat să părăsească banca tehnică a grupării uzbece, informează Corriere dello Sport.



"Am primit o oferta concretă de la Juventus, dar le-am transmis că sunt foarte mulţumit cu munca pe care o fac aici, la Bunyodkor. Am toate condiţiile la acest club şi nu sunt dispus să părăsesc Uzbekistanul, chiar dacă voi fi curtat de marile echipe din Europa. Sunt în ţara mea natală doar de câteva zile, dar deja îmi este dor de Taşkent şi abia aştept să îmi revăd jucătorii. Pe 6 ianuarie voi fi prezent la reunirea lotului", a spus fostul tehnician al lui Chelsea, care câştigă aproape 17 milioane de euro anual la actuala sa echipă.



Juventus, învinsă în ultimele două meciuri din Serie A, de Bari, respectiv Catania, ocupă locul 3 în competiţia internă, la 9 puncte de liderul Inter, iar antrenorul Ciro Ferrara este în pericol de a fi demis. După ce formaţia torineză a ratat calificarea în optimile Ligii Campionilor, conducătorii celei mai titrate echipe din campionatul italian l-au contactat pe selecţionerul Rusiei, Guus Hiddink, pentru a prelua banca tehnică a clubului.



Sursa: Newsin

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.