Marius Alexe spune că a reuşit să ajungă la echipa mare a lui Dinamo după ce i-a bătut de unul singur pe giuleşteni pe cînd era împrumutat la Astra
Are doar 19 ani, a început fotbalul în Ştefan cel Mare şi visa să primească o şansă la echipa mare. Marius Alexe a explodat în acest sezon, fiind promovat şi titularizat de Ţălnar după evoluţii remarcabile la Astra Ploieşti, echipă unde a fost împrumutat la începutul turului. "Alexe va ajunge mai tare decît Mutu" prezice acum Cristi Borcea.
- Marius, multă lume s-a întrebat de unde ai apărut brusc la echipa mare.
- (rîde) Păi, eram la club. Am fost la juniori, la echipa a doua. M-am antrenat mereu şi am muncit în speranţa că voi evolua pentru echipa mare a lui Dinamo. Sincer, la început am cerut să fiu lăsat să joc la Astra pentru a avea meciuri în picioare şi pentru a prinde experienţă. Am crescut în joc, dar mai am mult de muncă. Cred că 2009 a fost cel mai bun an, mi s-au împlinit multe dorinţe.
- Ce anume crezi că te-a adus înapoi în Ştefan cel Mare?
- Cred că evoluţia cu Rapid şi cele două goluri marcate au fost foarte importante pentru cariera mea, dar şi faptul că am avut o oarecare constanţă în joc la Astra.
- Cum e să joci alături de Claudiu Niculescu sau de Marius Niculae?
- Sînt foarte bucuros, mai ales că eu eram la juniori, iar ei scriau istorie pentru Dinamo. Visam să joc şi eu alături de ei. De la Claudiu mi-ar plăcea să pot fura execuţiile din loviturile libere şi driblingul, iar de la Marius cum să stau în teren sau să trag la poartă.
- Se întorc Miranda, Liviu Ganea şi Păun. Veţi fi 6 atacanţi pe două locuri, va fi greu să te impui?
- Dinamo e un club mare şi ar fi îngrijorător să nu fie concurenţă pe posturi. Eu mă voi pregăti, iar dacă voi merita, voi juca, altfel voi munci şi mai mult. Avantajul meu este că pot evolua şi ca mijlocaş stînga sau în spatele vîrfurilor.
"Îmi pare rău că nu am apucat să joc într-un meci oficial alături de Ionel Dănciulescu. Un atacant extraordinar de la care ai ce învăţa, sper să se întoarcă la Dinamo"
Marius Alexe, atacant Dinamo
"Îmi plac foarte mult Cristiano Ronaldo şi Adrian Mutu. Cred că mă pot apropia de jocul lui Mutu, Cristiano e prea mare talent, cam greu de ajuns de cineva din fotbalul mondial"
Marius Alexe, atacant Dinamo
16 meciuri a jucat Marius Alexe pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile. A oferit două pase de gol, dar nu a reuşit să înscrie
FLASH
"Mă retrag de la Dinamo"
Claudiu Niculescu spune că nu va da curs unei eventuale oferte din China, întrucît şi-a plănuit ca tricoul alb-roşu să fie ultimul îmbrăcat din postura de jucător activ. "Viitorul meu este legat de Dinamo. Am rămas surprins cînd am auzit că aş putea merge în China. Nu mă interesează vreo ofertă de acolo sau din altă parte a lumii dintr-un singur motiv, vreau să-mi închei cariera la Dinamo", a spus atacantul de 33 de ani.
Dănilescu spre Vaslui?
Directorul sportiv al lui Dinamo, Constantin Dănilescu, 61 de ani, şi-a depus ieri demisia. El a invocat probleme personale, dar surse din cadrul clubului susţin că acesta a avut un conflict cu conducerea clubului. "Nea Tică" este cel mai galonat conducător din fotbalul românesc, el cucerind ca reprezentant al lui Dinamo sau al Stelei 27 de trofee pe plan intern. Dănilescu a recunoscut ca se află în tratative avansate cu altă echipă de top, în pole-position aflînduse FC Vaslui.
"La Dinamo eşti în tiribombe!"
Ion Marin, antrenorul lui Al-Ettifaq, a povestit cum a fost perioada sa la Dinamo. "La acest club eşti în tiribombe! Într-un montagne russe continuu. Degeaba ai grijă să-ţi aşterni o pătură să dormi liniştit, n-ai speranţe prea multe. Eu zic că au şanse la titlu anul acesta. Dar totul depinde de cum îşi vor face strategia la iarnă. În primul rînd, ar trebui ca oamenii de la echipă să fie mai uniţi. Să mai lase scandalurile deoparte. Astea sînt urările mele de Sărbători", a zis "Săpăligă" pentru dinamovisti.ro. (Eduard Apostol)
Mezelurile l-au băgat în faliment pe Borcea
Conform Ziarului Financiar, Cristi Borcea are probleme mari cu afacerile personale. Producătorul de mezeluri Crimbo Prod Carn, din localitatea Zlatna, al cărui patron este Cristi Borcea, a intrat recent în insolvenţă după ce Tribunalul Alba a admis cererea unor companii, creditori ai Crimbo Prod Carn, care nu şi-au mai primit banii. Datoria la finalul anului trecut era de 4,8 milioane de euro, conform informaţiilor apărute pe site-ul Ministerului Finanţelor!
Fotbal • Liga 1 • INTERVIU CU MARIUS ALEXE
"Rapidul m-a ajutat"
Articol de Cătălin Gheorghiu — miercuri, 30 decembrie 2009
{{text}}