Sporturi   •   Baschet   •   BCM TÎRGOVIŞTE

Nume sonor la BCM Tîrgovişte

Tina Thompson, BCM Tîrgovişte

Articol de Costin Mihai   —  luni, 04 ianuarie 2010

Celebra Tina Thompson, de două ori medaliată cu aur la Olimpiadă cu echipa SUA, va juca la Tîrgovişte



BCM Tîrgovişte a reuşit cel mai valoros transfer din istoria baschetului românesc. Campioana României a obţinut semnătura americancei Tina Thompson (foto, 35 de ani), campioană olimpică împreună cu "naţionala" SUA la Sydney în 2004 şi la Beijing în 2008.



În plus, Thomson a cîştigat patru titluri consecutive în WNBA, campionatul profesionist de peste Ocean, cu Houston Cornets, fiind a doua marcatoare din istoria WNBA, cu 5865 puncte! În ultimii ani Thomson a jucat la Spartak Moscova, cu formaţia rusă cîştigînd Euroliga în 2007 şi 2008. Pe lîngă Thomson, la BCM Tîrgovişte va mai juca şi germanca Linda Frolich (31 de ani), care a trecut în cariera sa pe la echipe precum New York Liberty, Indiana Fever sau Sacramento Monarchs.





TENIS / Cupa Hopman

România-Australia 2-1

Echipa României, formată din Sorana Cîrstea şi Victor Hănescu, a debutat cu o victorie în Cupa Hopman, competiţie de dublu mixt care se desfăşoară la Perth (Australia). La simplu, Sorana a învins-o cu 3-6, 6-4, 6-3 pe Samantha Stosur, cea care o bătuse de trei ori în 2009, iar Lleyton Hewitt a trecut tot în trei seturi de Hănescu: 3-6, 6-3, 7-6 (2). În meciul decisiv, la dublu mixt, Sorana şi Victor i-au spulberat pe Stosur/Hewitt cu 7-5, 6-1. Următorul meci al României va avea loc pe 5 ianuarie, împotriva Spaniei, care a învins cu 3-0 SUA, în prima partidă.



TENIS

Primul succes Nadal

Spaniolul Rafael Nadal a cîştigat turneul demonstrativ de la Abu Dhabi după ce l-a învins pe suedezul Robin Soderling, 7-6 (3), 7-5. Nadal şi-a luat astfel revanşa pentru înfrîngerile suferite în faţa lui Soderling la Rolland Garros şi apoi la Turneul Campionilor de la Londra. Numărul 1 mondial, elveţianul Roger Federer, a ocupat locul 3, învinsul său în finala mică fiind spaniolul David Ferrer, 6-1, 7-5.



TRAGEDIE

Atentat pe un teren de sport

Cel puţin 93 de persoane au murit vinerea trecută, în Pakistan, după ce un atentator sinucigaş a detonat o maşină-capcană pe un teren de sport unde se desfăşura un meci de volei. Atacul comis la Shah Hasan Khan, un sat în apropierea graniţei cu Afganistanul, a avut loc în momentul în care sătenii se pregăteau pentru începerea partidei de volei. Talibanii şi-au revendicat atentatul, aceştia trimiţînd în prealabil şi ameninţări din Miranshah, unul dintre fiefurile militanţilor talibani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.