E considerat cel mai bun arbitru roman, e primul pe lista FIFA, insa Mircea Sandu are aportul decisiv la accesul lui Tudor intre cei mai buni arbitri ai lumii
UEFA a decis: Tudor a fost promovat din a treia in cea de-a doua categorie valorica a arbitrilor. In acest moment, arbitrul numarul 1 al Romaniei a patruns intre cei mai buni 55 de arbitri ai Europei, lucru pe care arbitrajul romanesc nu l-a mai reusit de fix 5 ani. Corpodean e ultimul care a fost acolo, el arbitrind un singur meci in Liga Campionilor, Auxerre - Borussia Dortmund 1-0.
Cum a reusit arbitrajul romanesc sa revina in prim-plan? In primul rind datorita influentei extrem de mari pe care Mircea Sandu o are acum la UEFA. Noul sef al Comisiei de Arbitri de la Nyon este Jose Maria Villar, presedintele federatiei spaniole si unul dintre cei mai buni prieteni, daca nu cel mai bun, ai lui Sandu. Imediat dupa instalarea lui Platini ca sef la UEFA, Villar i-a luat locul lui Volker Roth in fruntea arbitrilor si astfel Romania a primit din nou culoar favorabil.
Al doilea motiv al reusitei a fost strategia FRF-CCA in ceea ce il priveste pe Tudor. El nu a arbitrat in aceasta toamna nici un derby intre echipele aflate pe primele 4 locuri. Desi s-a crezut ca acest lucru inseamna ca el a cazut in dizgratia FRF, Tudor a fost de fapt ferit de eventuale scandaluri si acuze violente, care l-ar fi putut trage in jos si i-ar fi compromis promovarea.
Reperele carierei lui Tudor
- in 1998 a fost promovat in Divizia A
- in 2001 a promovat pe lista FIFA
- in august 2004 a arbitrat primul Steaua - Dinamo
- in 2007, la 36 de ani, a fost promovat in Premier Class, limita de virsta pina la care se poate arbitra in Europa fiind de 45 de ani
"Este un mare succes al arbitrajului romanesc. Tudor are o sansa imensa, pentru ca de-acum va avea parte de jocuri la nivel inalt"
Gheorghe Constantin, sef CCA
"Acest moment trebuia sa vina de acum 2-3 ani. Oricum, acum Romania are un arbitru la liceu, dar inca n-are la facultate. Am incredere in Tudor si el are valoare sa urce repede in Elite Class"
Ion Craciunescu
Ce inseamna Premier Class
Grupa valorica in care a urcat Tudor, Premier Class, e una dintre cele 5 de la UEFA si a doua ca valoare, dupa Elite Class. Din Premier fac parte 31 de arbitri si ei sint vazuti de cei de la UEFA ca principali inlocuitori pentru arbitrii de prima mina si cei experimentati din Elite Class, care cuprinde 24 de nume. UEFA are in plus o regula de la care nu se abate: nici un arbitru nu poate ramine mai mult de doi ani in Premier. El trebuie sa urce daca va confirma, iar daca nu, atunci va fi automat retrogradat.
Va fi la Mondialul din 2010?
Un raspuns la intrebarea din titlu a dat Ion Craciunescu. "Nu cred ca Tudor va fi la Mondialul din 2010. E prea devreme deoarece arbitrii europeni care se vor duce acolo vor fi selectati dintre cei de la Euro 2008", a spus Craciunescu. Totusi, Tudor ar putea urma traseul olandezului Pieter Vink, cel care a fost promovat in decembrie 2006 in Premier Class si care va fi prezent la Euro 2008.
TUDOR: "Am pastrat gloantele cu care am fost impuscat"
Alexandru Tudor a fost nevoit sa renunte la cariera de fotbalist din cauza evenimentelor din decembrie '89 si s-a apucat de arbitraj dintr-o intimplare (continuarea)
Ce se arbitreaza in Second Class
- cel mult turul 2 preliminar in Champions League
- grupele Cupei UEFA
- meciuri neatractive in preliminarii, gen Malta - Franta
Ce se arbitreaza in Premier Class
- meciuri in grupele Ligii Campionilor
- faze avansate in Cupa UEFA
- meciuri puternice in preliminarii, gen Turcia - Italia sau Suedia - Spania
Ce se arbitreaza in Elite Class
- faze avansate in Champions League
- meciuri-cheie in preliminarii, gen Italia - Franta sau Germania - Spania
- meciuri la turnee finale europene sau mondiale
Impartirea romanilor in 2007
Elite Class: nimeni
Premier Class: nimeni
Second Class: Tudor, Balaj, Corpodean
Third Class: Salomir, Deaconu, Constantin jr.
Fourth Class: Coltescu
Impartirea romanilor in 2008
Elite Class: nimeni
Premier Class: Tudor
Second Class: Balaj, Corpodean, Constantin jr.
Third Class: Deaconu
Fourth Class: Bogaciu, Hategan
Catalin Tolontan: "Victoria simplitatii incapatinate"
Poveste adevarata. Ani in sir, google a primit un mail care continea o singura cifra. "La inceput, ne indica 4. Apoi a venit un 6", povesteste unul dintre sefii companiei. Din cind in cind, enigmaticul corespondent expedia un numar. Uneori scadea, alteori crestea. Ajunsese la 45 si chiar mai sus. Era ca o comunicare misterioasa, cu o civilizatie extraterestra. "Ne-a trebuit ceva vreme sa ne dam seama ce dorea de la noi", explica cei de la google. Cind s-au prins, au refacut imediat strategia. Citeste continuarea
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}