Aşa cum Gazeta Sporturilor şi gsp.ro au informat în premieră, Jivko Jelev este noul fundaş central al Stelei.
Jucătorul de 30 de ani a declarat în urmă cu scurt timp pentru gsp.ro: „sînt roş-albastru! Mîine mă voi prezenta la reunirea Stelei. Mă bucur în sfîrşit că s-a realizat transferul".
Şi a continuat: "Le mulţumesc lui Marius Stan şi lui Gigi Becali că s-au înţeles şi că am putut să ajung în Ghencea! La 10:30, mîine dimineaţă, voi fi la stadion la reunirea lotului”.
Cine este Jivko Jelev
- s-a născut pe 23 iulie 1979, în Bulgaria
- are 1,85 metri şi 80 de kilograme
- a început fotbalul la 11 ani, la clubul bulgar PFC Beroe, unde a activat pînă la 16 ani
- în 1996 a trecut la FC Olimpik Tetevan, unde a evoluat pînă în 1998
- la 19 ani neîmpliniţi a fost cumpărat de Litex Loveci, club la care a activat nu mai puţin de 9 sezoane consecutive, reuşind să joace peste 200 de meciuri
- a jucat 24 de meciuri şi a marcat două goluri în echipa naţională de tineret a Bulgariei
- a bifat 6 selecţii în prima reprezentativă a Bulgariei
UPDATE / Site-ul oficial al Stelei a confirmat ulterior informatia, notand ca "jucatorul Otelului Galati, Zhivko Zhelev, a semnat un contract valabil pe un an si jumatate cu echipa noastra. Astfel, in urma mutarii bulgarului la Steaua, s-a hotarat ca mijlocasul Razvan Ochirosii sa fie transferat la Otelul".
{{text}}