Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

Steliştii au semnătura lui Iovov!

Hristo Iovov, Iovov, Steaua

Articol de Dan Udrea   —  vineri, 08 ianuarie 2010

Atacantul bulgar a parafat contractul cu Steaua în seara în care a negociat în Ghencea. Cu acordul scris al atacantului în buzunar, Stoichiţă va merge mîine în Bulgaria pentru a trata cu patronul lui Levski, club cu care Iovov mai are contract 5 luni



Punct ochit, punct lovit. Aşa a mers trioul Stoichiţă - Panduru - Argăseală pe pista Hristo Iovov, cel mai dorit fotbalist de către antrenor în această pauză competiţională. Ieri, la GSP TV, Gigi Becali a confirmat ceea ce Gazeta Sporturilor a scris în premieră în ultimele două zile şi anume că Iovov va fi aproape sigur transferat în Ghencea. "95 la sută e jucătorul Stelei", a spus Becali.



A semnat 6 luni plus un an

GSP a aflat că, de fapt, Steaua a obţinut semnătura atacantului de la sud de Dunăre încă de marţi seară. La capătul negocierilor de la stadionul din Ghencea şi de acasă, de la Stoichiţă, Iovov a acceptat să parafeze documentele. El a semnat un contract de 6 luni, cu opţiune de prelungire pe încă un an.

De ce Iovov a anunţat că nu vine



Cu toate acestea, nu s-a oficializat şi nici nu s-a anunţat nimic. Motivul? Iovov nu e liber de contract, el fiind legat de Levski pînă în iunie. Cum însă regulamentul îi permite, aflîndu-se în ultimele 6 luni de contract, el a semnat deja, aşteptînd acum finalizarea unui acord între Steaua şi Levski. În plus, Iovov a făcut miercuri, în presa bulgară, declaraţii că transferul în Ghencea a picat. A urmat însă exact planul stabilit cu Stoichiţă: să nu anunţe înţelegerea cu Steaua pînă cînd Levski nu parafează şi ea acordul de transfer.



Urmează negocieri Stoichiţă - Levski

Avînd semnătura jucătorului în buzunar, Stoichiţă a anunţat că va merge în wekeend în Bulgaria pentru a mai discuta o dată cu el. De fapt, "Lippi" va merge direct la patronul şi la preşedintele lui Levski, cu care se cunoaşte foarte bine, pentru a le cere să-l lase pe Iovov la Steaua. Promisiunea lui Stoichiţă către Becali şi Argăseală? "Mă voi întoarce din Bulgaria cu transferul lui Iovov".



"E normal că Iovov vrea să vină, mai ales după ce a auzit că selecţionerul Bulgariei deja l-a sunat pe Jelev, după ce a aflat că a semnat cu Steaua, să-i transmită că-l va convoca la prima acţiune"

GIGI BECALI



Clauzele financiare ale contractului deja semnat

1. Salariu de 10.000 de euro pe lună pînă în vară, deci un cîştig de 60.000

2. Bonus de 100.000 de euro dacă Steaua va lua titlu şi va merge direct în Ligă

3. Prelungirea în vară a contractului pe încă un an, dacă va convinge prin evoluţii, cu un bonus la semnătură de 30.000 de euro

"E superfotbalist!"

Stoichiţă i-a făcut o radiografie lui Iovov, susţinînd că e mai bun decît atunci cînd l-a avut elev la Litex şi cînd a marcat 17 goluri în 20 de meciuri, în 2000-2001



- Domnule Stoichiţă, cum au decurs tratativele cu Iovov?

- Am discutat cu el foarte mult, e un băiat deosebit şi cred că vom ajunge la o înţelegere. Sîmbătă mă voi duce personal în Bulgaria ca să definitivez transferul. Nu cred că vor fi probleme şi sînt convins că-l vom lua.



- Cu ce v-a convins acest fotbalist de insistaţi atît de mult pentru el?

- E extraordinar, eu cînd am zis că aduc jucători, atunci toată lumea să ştie că aduc fotbalişti de echipa naţională, nu glume de jucători. În plus, eu îl cunosc foarte bine, l-am avut la Litex Loveci, e adevărat, acum vreo 9 ani, cînd el era mai tinerel şi cînd l-am adus de la TSV Munchen 1890. Păi, băiatul ăsta îmi dădea gol sau goluri în fiecare meci. A marcat vreo 17 goluri în 19-20 de meciuri, asta înseamnă să fii atacant adevărat. Chiar e o soluţie perfectă după ce a plecat Dayro.



- Dar are 32 de ani...

- Nu e problemă, eu mereu am spus, iar în cazul lui Iovov garantez că aşa e, că un atacant de rasă trecut de 30 de ani e ajuns la maturitate maximă, e vîrsta optimă la care poate da randamentul ideal. E un fotbalist cu reale calităţi ofensive şi poate fi folosit în mai multe zone din teren, dar ca atacant oferă cel mai bun randament.



"Luaţi CV-ul lui Iovov şi uitaţi-vă să vedeţi ce carieră fantastică a avut. Goluri marcate cu Chelsea, cu Marsillia, goluri la echipa naţională, 37 de meciuri în reprezentativa Bulgariei"

MIHAI STOICHIŢĂ



Şi Ouon e tot mai aproape!

Ieri, Steaua a făcut paşi importanţi şi în privinţa achiziţionării lui Edwin Ouon, fundaşul rwandez. De dimineaţă, s-a trimis un fax cu oferta clară de 300.000 de euro. Preşedintele lui AEL nu a răspuns în scris, însă l-a sunat pe Argăseală pentru a mai discuta la telefon. "Din moment ce el a sunat şi chiar a insistat, e clar că sînt interesaţi să îl dea pe fundaş", a declarat Becali.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.