Deşi erau decişi să renunţe la serviciile portarului portughez, oficialii lui Poli s-au răzgîndit şi vor să-l ţină cel puţin pînă în vară
Ruptura dintre Pedro Taborda şi Poli părea iminentă în această iarnă. Nemulţumit cu statutul de rezevă portughezul şi-a anunţat din timp intenţia de a se despărţi de Timişoara. "Nu pot să mă antrenez toată săptămîna, pentru ca apoi să stau pe bancă. Mie nu mi s-a dat şansa de a-mi arăta valoarea. Nu-mi place deloc ideea că sînt al treilea portar", a spus Taborda în turul campionatului.
Şi Marian Iancu a vrut să scape de goalkeeperul portughez în urmă cu două luni, după eliminarea lui Poli din Cupa României. "Am realizat că Taborda şi Borbely sînt depăşiţi de situaţie. E posibil să ne despărţim de ei", spunea atunci patronul timişorenilor. Mai mult, imediat după meciul cu Ajax, de la Timişoara, Taborda primise acceptul lui Iancu de a pleca în această iarnă. Lucrurile s-au schimbat însă între timp. Evoluţia bună a portughezului la Zagreb, coroborată cu nemulţumirile legate de unele prestaţii ale lui Pantilimon şi cu accidentările permanete ale lui Supici, l-au determinat pe Iancu să se răzgîndească. "Taborda va rămîne cel puţin pînă în vară. Vom avea o discuţie şi vom încerca să reglăm problemele sale contractuale", a precizat Iancu.
3 meciuri a apărat Taborda în 2009, 1 în campionat şi 2 în Europa League
Supici la teste
Îngrijoraţi de faptul că de la venirea sa la Timişoara, în septembrie anul trecut, Nemanja Supici a acuzat în permanenţă o accidentare la gleznă, oficialii lui Poli au decis să-l supună pe portarul bosniac la o serie de teste medicale. "O să facă o evaluare mai amanunţită, să vedem dacă acele probleme mai persistă şi în funcţie de asta vom hotărî ce facem cu el. Sper să nu fie ceva grav, ne-a pus pe gînduri faptul că de cînd a venit nu a reuşit să fie apt sută la sută. Şi nu înţelegem care este cauza", a spus Marian Iancu.
"Trebuie să joace"
Fundaşul stînga, Iasmin Latovlevici (23 de ani), va accepta împrumutul la Gloria Bistriţa pentru că vrea să joace. "În proporţie de 99 la sută Latovlevici va juca la Bistriţa. El are nevoie de meciuri, trebuie să joace şi la Gloria are această oportunitate. La Timişoara nu ar fi jucat, mai ales acum cînd a fost adus şi Sepsi", a precizat impresarul jucătrului, Cristea Opria. Împreună cu Latovlevici va fi împrumutat la Bistriţa şi mijlocaşul Alin Chiţu (23 de ani). (Marius Tuhuţ)
Cisovsky revine în martie
Coşmarul slovacului Marian Cisovsky se va încheia în luna martie cînd fundaşul va reveni pe gazon. Cisovsky a suferit o intervenţie la ligamentele încrucişate după o accidentare suferită la Stuttgart, în returul din preliminariile Ligii Campionilor. Altfel, Ionuţ Matei o va părăsi pe Poli în această iarnă în cazul în care transferul lui Cosmin Contra se va perfecta.
Fotbal • Liga 1 • POLI TIMISOARA
Taborda va fi păstrat de Poli!
Pedro Taborda, Taborda, Poli Timisoara
Articol de Dana Surulescu — vineri, 08 ianuarie 2010
{{text}}