Fostul arbitru internaţional şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, Elena Firea, a încetat din viaţă, astăzi, la vârsta de 82 de ani, se arată într-un comunicat remis de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român.
Profesor Universitar Doctor Elena Firea a fost Decan al Academiei Naţionale de Educaţie Fizica şi Sport (ANEFS), în perioada 1981-1984, rector al aceleiaşi instituţii, în perioada 1984-1990, şi decan al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti, fiind prima femeie care a ocupat aceste funcţii.
De asemenea, Elena Firea a fost vicepreşedinte al Federaţiei Române de Gimnastică, arbitru naţional şi internaţională de gimnastică, participând la numeroase concursuri organizate în ţară şi în străinătate.
Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi-a exprimat regretul faţă de decesul Elenei Firea şi a transmis condoleanţe familiei îndoliate.
Sursa: Mediafax
{{text}}