Teroare în tabăra "naţionalei" Togo după atacul armat orchestrat de rebelii angolezi. "Nu suntem în stare să intrăm pe teren la Cupa Africii pe Naţiuni, suntem teribil afectaţi, am văzut moartea cu ochii", povesteşte mijlocaşul lui Grenoble, Alaixys Romao.
Împuşcat în spate, vasluianul Serge Akakpo se află în continuare la terapie intensivă. "L-am văzut pe unul dintre colegi încasând un glonţ. Plângea în continuu, pentru ca mai apoi să-şi piardă cunoştinţa. O experienţă cumplită! Am fost mitraliaţi timp de 30 de minute. Eram toţi la podea, plângeam şi ne rugam să scăpăm cu viaţă" a rememorat Emmanuel Adebayor.
Starul lui Manchester City a vorbit apoi şi despre circumstanţele în care s-a produs asaltul:"Şansa noastră a fost că ne aflam în autocarul din spate. Rebelii au mitraliat mai întâi autocarul din faţă, în care se aflau bagajele noastre. Şoferul a murit pe loc, aşa că, blocaţi fiind, nu ne-a rămas decât să sperăm că nu vom fi atinşi de ploaia de gloanţe".
Ultimul bilanţ? Un mort şi cinci răniţi (doi fotbalişti, doctorul, un assistant manager şi un jurnalist care însoţea echipa).
{{text}}