Fost coleg cu Elliot Grandin la Marseille, Hatem Ben Arfa îl laudă pe viitorul rapidist, despre care spune că poate evolua la fel de bine pe trei posturi diferite
Cunoscut în Franţa ca un fotbalist capricios, căruia îi plac petrecerile şi alcoolul şi care se ceartă cu antrenorii, Elliot Grandin (22 de ani) e aşteptat să sosească luni la Bucureşti.
Făcînd parte din aceeaşi generaţie cu Benzema, Nasri, Menez şi Ben Arfa, cariera lui Grandin nu a cunoscut nici pe departe aceeaşi traiectorie. Coleg cu el la Marseille şi în echipa naţională de tineret, Ben Arfa a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor despre viitorul mijlocaş al Rapidului.
- Hatem, din România te deranjăm. Vrem să vorbim un pic despre fostul tău coleg de la Marseille, Grandin.
- Da. Ce-i cu el?
- S-a înţeles cu Rapid Bucureşti şi va veni săptămîna viitoare în România.
- Da? Vine la Bucureşti?! Eu nu am mai discutat cu el în ultima perioadă, dar am auzit că e foarte aproape să semneze cu o formaţie din ţara voastră. Nu prea am crezut.
- Care e relaţia ta cu el?
- Sîntem prieteni de foarte mult timp şi sper ca lumea fotbalului să reînceapă să vorbească despre el aşa cum se întîmpla acum ceva vreme, cînd îi era prevăzut un viitor foarte spectaculos. Are toate calităţile necesare să ajungă un mare fotbalist. Eu îi doresc tot binele din lume!
"Talent pur"
- Cum l-ai descrie ca jucător?
- Un talent adevărat! E tehnic şi rapid. Eu îl cunosc foarte bine, am fost colegi şi la echipa naţională de tineret. Are un potenţial fantastic şi sînt sigur că va ajunge departe. Dacă Rapidul îl ia, atunci nu va achiziţiona un singur fotbalist, ci trei! Poate evolua la fel de bine la mijloc, în dreapta sau în centru, dar şi în atac. Chiar şi pe postul de mijlocaş stînga poate fi folosit.
- Crezi că va avea probleme de adaptare într-un campionat străin?
- Nu cunosc prea multe despre fotbalul românesc, dar am discutat cu colegul meu, Elinton Andrade, care a fost tot la Rapid şi mi-a zis că în România se practică un fotbal de calitate. Am fost şi eu la Bucureşti, cînd fosta mea echipă Olympique Lyon a jucat împotriva Stelei, în Champions League, şi atunci, la final, am fost aplaudaţi, deşi favoriţii lor pierduseră. Asta înseamnă că românii apreciază fotbalul adevărat, deci pe Elliot îl vor iubi pentru că e un fotbalist care încîntă spectatorii. Va fi vedetă-n campionatul vostru!
"Va fi ne neoprit"
- Consideri că ar fi un pas înapoi pentru cariera lui?
- Nu, deloc! Cred că şi Grandin, şi echipa cu care va semna vor avea de cîştigat. El are nevoie de susţinere acum, pentru că nu trece prin nişte momente prea bune. Dacă simte că i se acordă încredere, va progresa cu siguranţă, va fi de neoprit şi îşi va putea găsi o formaţie de top, din Europa.
- Dar ce s-a întîmplat cu el la Marseille? De ce a fost lăsat să plece gratis?
- Ştiu că au fost ceva probleme pentru el, dar toate astea aparţin trecutului. Acum e un tip matur, a căpătat experienţă şi nu e cazul ca lumea să-l judece. Orice tînăr jucător mai comite şi erori, dar ştiu că Elliot a învăţat din tot ce s-a întîmplat şi acum e dornic să arate că e un fotbalist valoros.
120.000 de euro pe sezon va cîştiga Grandin în Giuleşti, la fel ca brazilianul Helder
"Am auzit şi eu că are probleme de comportament, că s-a certat cu Deschamps, dar la noi nu-i merge cu d-astea. O să-i explicăm ce înseamnă Rapidul"
NICOLAE MANEA, antrenor Rapid
"La Marseille nu prea juca şi a cerut să fie lăsat să plece. Conducerea a fost de acord şi Grandin a plecat. Cred că dacă ar mai fi stat la noi, ne-ar mai fi putut ajuta"
HATEM BEN ARFA, atacant Olympique Marseille
{{text}}