International   •   Stranieri   •   INTER

Zanetti după 4-3 cu Siena: "Îi dedicăm cu toţii victoria lui Cristian Chivu"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 10 ianuarie 2010

Căpitanul echipei Internazionale Milano, Javier Zanetti, i-a dedicat victoria din meciul de sâmbătă, cu Siena, scor 4-3, internaţionalului român Cristian Chivu, care a fost operat la cap în urma unei accidentări suferite în etapa a XVIII-a a campionatului Italiei.



"Sunt fericit că am învins şi îl felicit pe Samuel, care ne-a dăruit victoria in extremis. Cu toţii îi dedicăm această victorie lui Cristian Chivu. Îl aşteptăm, ne lipseşte", a spus Zanetti, informează site-ul oficial al clubului din Milano.



Potrivit cotidianului La Stampa, Wesley Sneijder şi Dejan Stankovici şi-au manifestat susţinerea faţă de Chivu printr-un mesaj scris pe tricou, pe care l-au arătat după ce olandezul a înscris un gol: "Torna presto Cris" (Revino rapid Cris).



Formaţia Internazionale Milano a câştigat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 4-3, meciul susţinut în compania echipei Siena, în etapa a XIX-a a campionatului Italiei.




Fundaşul Cristian Chivu s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, disputat miercuri, la un duel cu fotbalistul Sergio Pellissier. Internaţionalul român a fost scos de pe teren pe targă şi a fost înlocuit de Marco Materazzi, românul fiind transportat cu ambulanţa la spitalul din Verona. El a fost supus unei intervenţii chirurgicale reuşite, ce a durat aproximativ două ore, pentru îndepărtarea unui hematom şi pentru refacerea unei fracturi din zona parietală dreaptă.



Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.