Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Ajutaţi de criză

Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu   —  luni, 11 ianuarie 2010

Fără a plăti nici un ban, Rapidul e la un pas de a se întări cu fotbalişti de aproape un milion de euro



Criza financiară nu le face doar probleme giuleştenilor, dar îi şi ajută. Fără buget de transferuri în această iarnă, rapidiştii sînt la un pas de a se întări cu trei tineri internaţionali. Elliot Grandin, fost la Marseille, e evaluat de site-ul transfermarkt.de la 500.000 de euro, iar Mamadou Diakite, fără echipă după falimentul lui Mouscron, la 300.000 de euro. În fine, Edgars Gauracs are o cotă de piaţă de 50.000 de euro. Primii doi sînt liberi de contract, iar atacantul leton va sosi sub formă de împrumut de la Ventspils pînă la vară, cu opţiune de cumpărare.



Trag de timp

Deşi George Copos a anunţat într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor că cei trei vor fi prezenţi la reunirea de azi, ţintele Rapidului nu au anunţat încă ziua în care vor ajunge la Bucureşti. Grandin (22 ani) şi Diakite (24 de ani) încearcă în ultimul moment să prindă un contract mai bun într-un campion puternic, iar letonul Gauracs (21 de ani) mai are o ofertă din Rusia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.