Stoichiţă spune că, prin aducerea atacantului de la Levski, Steaua dă o mare lovitură pe piaţa transferurilor
La 4 zile după ce l-a luat pe Jelev, Steaua a anunţat aseară că a reuşit ieri să bifeze al doilea transfer al iernii. Tot un bulgar, Hristo Iovov, cu care Mihai Stoichiţă a discutat chiar la Sofia în ultimele două zile. "Din punctul meu de vedere, l-am convins să vină. Acum, l-am pus în legătură cu şefii Stelei ca să discute contractul", a spus aseară "Lippi" la sportro.
"I-am deschis ochii spre performanţă"
"Mi-a fost greu să-l conving pentru că el are o poziţie extraordinară la Levski, e cam ceea ce era Lăcătuş pentru Steaua la finalul anilor '90. I-am explicat însă că la Levski se poate întoarce oricînd şi că trebuie să accepte o provocare. L-am determinat să-şi îndrepte ochii spre performanţă, pentru că poate realiza acest lucru cu Steaua. E adevărat, riscă, însă măcar să ştie că a încercat", a dezvăluit Stoichiţă atuurile cu care l-a convins pe bulgar.
"Bă Iovov, tu eşti jucător de clasă!"
Apoi, antrenorul roş-albaştrilor a anticipat cum va arăta Steaua cu bulgarul în echipă. "L-am luat direct: . Asta i-am zis, acum rămîne să vedem şi ce ambiţie are el de a demonstra că toate eforturile noastre de a-l lua nu au fost în van".
La Levksi a fost decisiv de 6 ori
În tot anul 2009, Iovov a bifat 34 de meciuri pentru Levski în 3 competiţii diferite şi a reuşit să marcheze de 12 ori. Jumătate din golurile lui au fost decisive în 6 partide: fie a restabilit egalitatea, fie a adus victoria formaţiei lui. Ultimul astfel de joc a fost pe 17 decembrie, în Europa League, cînd a marcat pe Olimpico golul cu care Lazio a fost învinsă de gruparea sofiotă.
6 luni cu opţiune pentru încă un an e contractul pe care Iovov îl va semna cu Steaua, înţelegere care prevede 10.000 de euro salariu pînă în vară, plus 30.000 de euro primă de instalare, după care contract de 150.000 pe an
"Încă nu am semnat actele cu Iovov, însă e ca şi jucătorul nostru. 99,99 la sută el e transferat la Steaua"
Gigi Becali, aseară la ora 20:30
"Am insistat foarte mult pentru Iovov pentru că ştiu exact ce poate. Dacă nu luăm titlul cu el în echipă, îmi asum responsabilitatea şi voi demisiona"
"Îl vreau pe Iovov pentru că e fotbalist adevărat. Şi ce dacă are 32 de ani, eu nu vreau să mint lumea la Steaua vorbind de planuri şi proiecte p 2-3 ani, eu anunţ că vreau să luăm titlul acum, imediat"
Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua
Ouon, definitiv sau împrumut
În privinţa fundaşului rwandez Edwin Ouon (29 de ani), Steaua n-a reuşit să ia ieri acceptul clubului său, AEL Limassol. Ciprioţii nu acceptă cei 300.000 de euro propuşi de Becali, motiv pentru care planul B al Stelei are în vedere un împrumut pe 6 luni, cu opţiune de cumpărare. Steaua ar putea plăti 100.000 de euro pentru retur şi în vară, dacă va reuşi să ia titlul, să mai achite alţi 500.000-600.000 de euro pentru a-l lua definitiv. "Avem răbdare cu transferul lui pentru că Ouon e în plin campionat, deci şi dacă ar veni săptămîna viitoare tot e mai pregătit decît oricine de la Steaua", a declarat Stoichiţă.
Fotbal • Liga 1 • STEAUA
Steaua a anunţat aseară: "Am bătut palma cu Iovov, va juca în Ghencea în retur" » "Ne va cîştiga 8-10 meciuri!"
Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu — luni, 11 ianuarie 2010
{{text}}