Campionate

Show în Juventus - Milan » CHIPEN - Becks!

David Beckham, Beckham, AC Milan

Articol de Aurelian Botezatu   —  marți, 12 ianuarie 2010

Mijlocaşul Milanului s-a remarcat printr-un număr de striptease, schimbîndu-şi şortul în faţa unui stadion întreg



Ronaldinho şi David Beckham au fost vedetele Milanului, duminică seară, la 3-0 cu Juventus. În timp ce brazilianul a decis derby-ul cu o "dublă", englezul a făcut furori printr-un număr de striptease.

Ce s-a întîmplat? La un moment dat, în timpul partidei, Becks a fost constrîns să-şi schimbe şortul. Nimic ieşit din comun, dacă n-ar fi fost în văzul unui întreg stadion, populat în număr mare şi de reprezentante ale sexului frumos.



Oricum, remarca Gazzetta dello Sport, David s-a străduit, şi a reuşit, să revină pe gazon într-un timp record: "A fost cel mai rapid număr de striptease văzut vreodată. Fotoreporterii abia dacă au apucat să tragă cîteva cadre că englezul era iarăşi în joc". 







Leonardo, ca Mahatma Gandhi

Euforic după succesul consistent obţinut pe "Olimpico" din Torino, antrenorul Leonardo a povestit cum a reuşit să transforme Milanul după startul catastrofal în sezonul 2009-2010. "Am procedat ca Mahatma Gandhi, părintele Indiei moderne. Decît să-i pun la colţ pe jucători, cînd meritau, am să-i îmbrăţişez. Consider că se poate face performanţă şi cu vorba bună, nu doar printr-o disciplină spartană. Te poţi impune în faţa lor şi fără să ridici vocea".



Hiddink spre Juventus

Federaţia Rusă de Fotbal l-a autorizat ieri pe selecţionerul Guus Hiddink să antreneze şi o echipă de club pînă la vară. Iar Corriere dello Sport susţine că olandezul îl va înlocui pe Ciro Ferrara la Juventus. Hiddink a procedat la fel şi anul trecut, cînd a preluat-o pe Chelsea în plin campionat, în urma demiterii lui Luiz Felipe Scolari. Totuşi, forul de la Moscova i-a impus lui Hiddink o condiţie: reducerea salariului, cifrat la 7 milioane de euro anual net plus premii.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.