Handbal

Tadici propus la lot

Gheorghe Tadici, Tadici

Articol de Marian Ursescu  —  marți, 12 ianuarie 2010

Comisia Tehnică a FRH l-a propus pentru funcţia de selecţioner pe Gheorghe Tadici

Selecţionerul Radu Voina a făcut ieri analiza presataţiei echipei naţionale la Mondialul din China, acolo unde "tricolorele" au ocupat doar locul 8. La şedinţă au asistat un număr-record de tehnicieni. "Eu le-am mulţumit tuturor că au venit. Pînă acum şedinţele le ţineam cu trei-patru persoane, dar aşa e la noi, la români", a spus Voina.

S-au făcut şi două propuneri pentru viitorul selecţioner. Romeo Ilie, tehnicianul de la HCM Buzău, l-a propus pe Gheorghe Tadici, iar Constantin Pilică Popescu a spus că Radu Voina ar trebui să se ocupe în continuare de lot. O hotărîre va fi luată azi în cadrul Consiliului de Administraţie. În cadrul Comisiei Tehnice, Tadici s-a certat cu secundul lui Voina, Vlad Caba. "Înaintea meciurilor v-am văzut stînd pasiv pe bancă. Rolul dumneavoastră era să fiţi lîngă fete, la încălzire. La time-auturi nu făceaţi altceva decît să vorbiţi peste domnul Voina. Pe vremea mea Muşi nu vorbea niciodată peste mine", a spus Tadici. Caba a replicat: "Cuplul Tadici-Muşi nu e cuplul ideal, pe care trebuie să-l urmeze toată lumea".

"Nu eram în sală cînd am fost propus. Este o onoare să antrenezi echipa naţională. Voi vedea ce voi face zilele următoare"
GHEORGHE TADICI

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.