Pe lîngă Tudela, Steaua a adus alţi doi fotbalişti străini în probe Doi mijlocaşi ofensivi tineri, care evoluează la două Colegii din SUA, au fost aduşi să susţină probe de joc în Ghencea, fiind monitorizaţi de Strizu, Dumitriu şi Stoichiţă la Steaua II
Nu numai americanul Josh Tudela a venit ieri la Bucureşti pentru a încerca să-şi cîştige un contract cu Steaua, ci şi alţi doi fotbalişti străini pe care Stoichiţă i-a acceptat pentru a-i vedea la lucru. E vorba de doi jucători foarte tineri, veniţi din Statele Unite ale Americii, la fel ca şi Tudela.
Coleg cu Anderson, de la Manchester
Primul e un brazilian de 21 de ani, Roberto Linck Moreira, numit şi "Beto", care vine de la Colegiul University Pennsylvania. E mijlocaş central ofensiv şi şi-a făcut junioratul la celebra echipă braziliană Gremio Porto Alegre. Acolo a fost coleg pînă în 2005 cu Anderson Abreu, actualul fotbalist al lui Manchester United.
Au fost testaţi
Al doilea e un iranian. Omid Shokoufandeh are 22 de ani şi vine de la Colegiul Irvine Valley şi poate juca atît ca mijlocaş de bandă dreapta, cît şi ca aripă dreapta. Ambii jucători au fost chemaţi ieri dimineaţă la stadion, la antrenamentul echipei secunde a Stelei. Au fost luaţi în primire de Leo Strizu şi Dumitru Dumtriu, antrenorul şi directorul tehnic, cei doi urmînd să-i facă în zilele viitoare un raport complet lui Stoichiţă, care va decide dacă vreunul dintre ei merită să joace pentru formaţia de seniori.
9 naţionalităţi au jucătorii aflaţi în acest moment în lotul Stelei: română, bulgară, poloneză, columbiană, greacă, nigeriană, americană, braziliană şi iraniană
Roberto Linck Moreira "Beto"
- brazilian, 21 de ani
- joacă la Colegiul "University Pennsylvania" din SUA
- evoluează ca mijlocaş de creaţie, numărul 10
Omid Shokoufandeh
- iranian, 22 de ani
- joacă la Colegiul "Irvine Valley" din SUA
- evoluează ca mijlocaş dreapta, dar şi ca aripă dreapta
Propuşi de un român care antrenază în SUA
Tudela, "Beto" şi Omid au fost aduşi în Ghencea de un român care e profesor şi antrenor la Şcoala de Fotbal din Statele Unite ale Americii, acolo unde şi trăieşte. Numele lui e Adrian Rusu (foto), fiul unui fost antrenor de la Progresul Bucureşti. Rusu colaborează foarte strîns cu un agent care are licenţă FIFA, însă se află la început în cariera de impresariat.
Vezi pe stelisti.ro mai multe imagini cu cei doi!
Fotbal • Liga 1 • STEAUA
Alţi doi fotbalişti străini în probe la Steaua: "Brazilian+Iranian"
Roberto Linck Moreira, Omid Shokoufandeh
Articol de Dan Udrea, Cristian Otopeanu, Răzvan Rotaru — miercuri, 13 ianuarie 2010
{{text}}