Liga Profesionistă din Portugalia a iniţiat proceduri disciplinare împotriva jucătorilor lui FC Porto, Cristi Săpunaru şi Hulk, împotriva cluburilor FC Porto şi Benfica, dar şi împotriva arbitrului Lucilio Baptista, care a condus partida la capătul căreia au avut loc incidente pe tunelul ce duce la vestiare.
FC Porto a pierdut acel meci cu Benfica, scor 0-1, iar la final, Săpunaru şi Huk au fost implicaţi într-o altercaţie cu un steward, motiv pentru care au şi fost suspendaţi preventiv în 22 decembrie 2009. Acum, Comisia de Disciplină a Ligii a instaurat proceduri disciplinare constatînd că, prin apariţia în presă a unor informaţii despre acest caz, "a fost încălcat secretul procedural".
Potrivit cotidianului Record, Săpunaru şi Hulk riscă sancţiuni cuprinse între două etape şi trei ani de suspendare, plus amenzi de pînă la 7.500 de euro, dacă vor fi găsiţi vinovaţi. În cazul în care se va decide că ei au răspuns unei provocări, vor lua între două şi şase etape de suspendare şi amenzi de pînă la 12.500 de euro.
{{text}}