UPDATE / Jivko Milanov, fost la Levski Sofia, a semnat cu Vaslui pe trei ani şi jumatate, iar fosta sa echipă va primi aproximativ 350.000 de euro. Jucătorul va pleca azi spre Germania, la Goch.
"Este un transfer reusit. Isi va aduce aportul si ne va ajuta foarte mult sa ne indeplinim obiectivele. Vom mai aduce inca un jucator", a zis finantatorul echipei, Adrian Porumboiu. Surse din cadrul clubului susţin că este vorba de un atacant.
Fundaşul bulgar Jivko Milanov, 25 de ani, de la Levski Sofia, a făcut azi vizita medicală la INMS. Dacă totul va merge bine, jucătorul va pleca în cursul prînzului spre Germania unde echipa lui Marius Lăcătuş se află în cantonament. La Institut, Milanov s-a întîlnit cu echipa lui Dinamo, prezentă şi ea pentru controlul medical anual.
Milanov e bun prieten cu Stanislav Genchev, cel care l-a convins să accepte propunerea moldovenilor.
Milanov este un produs sută la sută al echipei Levski Sofia. A jucat pînă in 2002 la juniorii campioanei Bulgariei, iar de la 18 ani evoluează la prima echipă, pentru care a înscris de 10 ori. Alături de formaţia bulgară a jucat în Cupa UEFA în sezonul 2005-2006, iar în sezonul următor în Champions League.
{{text}}