Bogdan Mara şi-a găsit repede serviciu după despărţirea de CFR, echipă care a preferat să-i dea drumul gratis decît să-i mai plătească salariul de 200.000 de euro pe sezon. Fotbalistul de 32 de ani va primi bani mai puţini, 180.000 pe an, dar ia la semnătură în jur de 100.000 de euro de la gruparea greacă Iraklis Salonic.
Bogdan, cînd te-ai despărţit de CFR aveai totul aranjat la Salonic?
Nu, am şi spus, aveam mai multe discuţii, nu ştiam clar unde voi merge. Aşa, ca bani, era mai bine la echipa din Rusia care mă dorea, dar am preferat să merg în Grecia din mai multe motive.
Care sînt acelea?
Păi, este mult mai aproape, sînt două curse pe zi şi fac doar o oră, cred că fotbalul din Grecia este mai urmărit decît celelalte unde puteam merge, este un contract pe un an şi jumătate, iar condiţiile sînt bune. În plus, Dică şi Victoraş Iacob mi-au spus numai lucruri frumoase despre echipă. Sînt sigur că am luat decizia corectă.
Nu ţi-e teamă de situaţia financiară din Grecia, despre care se spune că este mai rea şi decît cea a României?
Ştiu la ce te referi. Am citit şi eu că Uniunea Europeană este îngrijorată, dar cei care au acest club sînt în regulă cu banii.
Crezi că selecţionerul Răzvan Lucescu se va mai gîndi la tine?
Sînt convins că dacă voi juca bine, atunci voi fi chemat. Cine mai credea că eu voi fi selecţionat la vîrsta mea şi chiar voi juca? Nimeni. Aşa şi acum. Să fiu eu sănătos...
Te întorci după bagaje?
Nu, am venit pregătit. Intru direct la treabă. De mîine încep pregătirile.
International • Stranieri • ROCADĂ DICĂ-MARA
Mara a semnat cu Iraklis şi ia 180.000 de euro pe an
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 14 ianuarie 2010
{{text}}