Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Clujenii, cu buzunarele goale

Articol de Valentin Şchiopu   —  sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Jucătorii de la CFR au plecat în primul cantonament al iernii fără să-şi fi încasat restanţele financiare



Criza se ascute la CFR Cluj. Conducerea clujenilor nu s-a ţinut de cuvînt şi n-a plătit restanţele financiare în ultimele zile ale anului trecut. Datoriile sînt destul de mari: două salarii, pe noiembrie şi decembrie, şi primele pentru victoriile din a doua parte a turului. Jucătorii au plecat ieri în cantonamentul din Antalya fără să-şi fi primit restanţele, iar starea de nervozitate e ridicată în rîndul jucătorilor lui Mandorlini. "Situaţia e la fel. Am petrecut Sărbătorile fără bani şi mergem înainte, tot fără bani", spun fotbaliştii.



De altfel, jucătorii au reacţionat dur în tur cînd au ameninţat că vor boicota meciurile cu Universitatea Craiova, din campionat şi FC Copenhaga, din Europa League. Atunci răzmeriţa din cadrul lotului "vişiniilor" a fost potolită de intervenţia preşedintelui Mureşan, care a promis că va rezolva cît mai repede situaţia. Lucrurile nu s-au schimbat însă, iar CFR a început şi 2010 sub semnul incertitudinii.





350.000 de euro pe lună plăteşte CFR pentru salariile jucătorilor



375.000 de euro pe sezon cîştigă argentinianul Sixto Peralta



Semnele crizei în Gruia

- buget nesemnificativ de transferuri: clujenii vor plăti numai pentru transferul lui Bud, suma de 750.000 de euro, în trei tranşe

- "vişiniii" merg în Turcia cu o cursă de linie şi nu cu una închiriată

- Paszkany şi-a declarat toţi jucătorii transferabili

- desele reclamaţii la comisiile LPF pentru neplata unor restanţe la foştii jucători





Profită Fabbiani?

Atacantul Cristian Fabbiani speră să profite de pe urma crizei din Gruia. "Căpcăunul" a declarat pentru presa din Argentina că aşteaptă să fie declarat jucător liber, din cauza unei datorii pe care clubul din România o are faţă de el. "CFR îmi datorează foarte mulţi bani. E o chestiune de zile pînă voi fi declarat liber de contract. Mi-ar plăcea să joc pentru Argentinos", a spus atacantul. CFR a plătit 2,2 milioane de dolari pentru el în vara lui 2007.



A plecat şi Leao

Ieri, portughezul Andre Leao a plecat în Portugalia, după ce şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj. Leao e al patrulea jucător de care CFR Cluj s-a dispensat în această iarnă, după Bogdan Mara, Dario Flores şi Didy, ultimii doi fiind doar împrumutaţi. Mijlocaşul lusitan ar putea semna pentru Belenenses formaţia pregătită de fostul său antrenor de la CFR, Antonio Conceicao.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.