Francezul Elliot Grandin (22 de ani) s-a răzgîndit din nou şi spune că nu-l interesează oferta Rapidului. Deşi bătuse palma cu rapidiştii pentru 25.000 de euro pe lună, fostul mijlocaş al lui Olympique Marseille nu mai vrea să vină în România.
- Elliot, cînd te vedem la antrenamentele Rapidului?
- Niciodată! M-am gîndit bine şi mi-am dat seamă că nu ar fi cea mai bună variantă pentru mine. Nu vreau să joc în România!
- Care e motivul? Nu te mulţumeşte oferta rapidiştilor?
- Nu e vorba de bani, din punctul ăsta de vedere totul e ok, dar pur şi simplu nu vreau să vin. Mai am alte 3-4 oferte şi voi lua în curînd o decizie în ce priveşte viitorul meu. Nu vreau să mă grăbesc pentru ca apoi să regret.
- Fanii Rapidului vor fi dezamăgiţi, te aşteptau cu braţele deschise.
- Le mulţumesc pentru asta! Nu vreau să fiu înţeles greşit, nu am nimic cu Rapidul, dar cred că mi-aş putea găsi ceva mai bun. Fanilor rapidişti le urez să aibă parte numai de bucurii alături de echipa lor favorită.
- Ben Arfa spunea că dacă ai veni în România ai fi vedeta campionatului.
- Am văzut şi eu interviul, cineva mi-a spus de el. Hatem e prietenul meu şi îi mulţumesc pentru toate cuvintele frumoase.
{{text}}