GSP special   •   Extra   •   TEROARE ÎN HAITI

Incredibil: salvaţi de sub dărîmături după 126 de ore!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 17 ianuarie 2010

Speranţa încă există în Haiti! Doi localnici au fost salvaţi de sub dărîmături la 126 de ore de la producerea dezastrului, în capitala Port au Prince. Cei doi, un bărbat şi o femeie, erau blocaţi într-un supermarket prăbuşit în urma seismului de 7.0 grade petrecut în urmă cu o săptămînă.

Echipele de salvare care lucrează în Haiti au reuşit, pînă  în prezent,să scoată de sub dărîmături aproape 100 de persoane

În afara jafurilor şi a situaţiei extrem de instabile, cei din Caraibe au şi alte semnale periculoase. "Întreaga regiune ar trebui să se pregatească pentru alte cutremure majore, după ce seismul  de săptămîna trecută şi replicile care i-au urmat au crescut presiunea pe o falie existentă în zonă", informează AFP.

"Sistemul acestei falii este lung de câteva sute de km iar segmentul care s-a rupt pentru a produce acest seism are doar 80 de km. La modul potenţial, oricare din aceste segmente poate să provoace un cutremur similar celui produs in Haiti", a declarat Paul Mann, cercetator stiintific la Institute for Geophysics de la University of Texas at Austin, conform Hotnews.


O altă zonă cu risc important de sesim este în nordul statului Haiti şi în Republica Dominicană. Presiunea strânsă în zonă în ultimii 800 de ani este suficientă pentru un seism cu magnitudinea de 7.5 grade pe scara Richter, a precizat cercetatorul.

Un geofizician francez de la Purdue University în Indiana, Eric Calais, încearcă să evalueze şi el pericolul. Omul de ştiinţă a avertizat autorităţile din Haiti în urmă cu ani de zile în legătură cu posibilitatea producerii unui cutremur, însă a declarat că s-a facut puţin pentru a întări cladirile vechi şi slab rezistente din ţară.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.