Liga 1

Florin Manea este scouterul de chilipiruri al lui Copos

Florin Manea, Manea, Rapid

Articol de Alexandru Răducanu, Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Copos i-a cerut lui Florin Manea să-l ajute gratis cu transferurile pentru ca tatăl său, Nicolae Manea, să cîştige campionatul

George Copos speră să-şi întărească echipa fără a scoate nici un euro din buzunar şi i-a transmis lui Florin Manea, cel mandatat să se ocupe de achiziţii, să-i găsească doar fotbalişti ce pot veni gratis.

Apropiaţi ai lui Nae Manea susţin că antrenorul nu e deloc fericit că pînă acum în lot nu se regăseşte nici o noutate: "Nea Nae e îngrijorat, are mare nevoie de doi mijlocaşi şi de un atacant. Copos e de acord, însă nu e de acord să achite nici măcar comisioanele agenţilor, iar salariile achiziţiilor să fie sub 100.000 de euro pe an. A apelat şi la un şantaj sentimental, rugîndu-l pe Florin Manea să aducă fotbalişti pentru a-şi ajuta tatăl să ia titlu". Impresarul a refuzat să confirme: "Important e ca Rapidul să aibă o echipă puternică".

Iordache, cap de listă
Prima misiune a lui Manea jr e să-i convingă pe grecii de la AEK să-l împrumute pe Ilie Iordache (25 de ani) în Giuleşti pînă la vară. Mijlocaşul stînga are un salariu de 250.000 de euro pe sezon, iar rapidişti vor să achite doar 25 la sută din acesta.


"Prioritatea noastră e aducerea jucătorilor Varga, Ilie Iordache şi a unui atacant. Cred că aceştia ar da rezultate mult mai bune decît «vedetele» aduse în trecut cu salarii uriaşe"
GEORGE COPOS, patron Rapid


Şanse mici cu Nsaliwa
Tot de la Atena, alb-vişiniii îl vor pe Tam Nsaliwa (28 de ani), însă închizătorul e remunerat anual cu jumătate de milion de euro. De asemenea, şefii lui AEK nu vor să-l împrumute pentru că fotbalistul se află în ultimele 6 luni de contract ceea ce înseamnă că la vară, la finalul împrumutului, germanul originar din Malawi ar deveni liber de contract, iar grecii l-ar pierde gratis.

Noutăţi din Giuleşti
- Transferul lui Dacian Varga (24 de ani) la Rapid se va decide pe 18 februarie, ultima zi de transferuri. Şiman e de acord să-l împrumute pe mijlocaş la Rapid, dacă nu primeşte nici o ofertă din străinătate.
- Letonul Edgars Gauracs (21 de ani) are bagajele făcute şi aşteaptă biletele pentru a veni în România. "Totul e stabilit, sperăm să-l aducem miercuri la Bucureşti", a zis preşedintele CA Rapid, Ion Taban. Vîrful va fi împrumutat de la Ventspils pînă la vară.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.