Disperaţi că nu văd mingea
Dinamoviştii au fost cît pe ce să facă doar antrenamente fizice ieri după-amiază. Uşa de la autocar, unde se depozitează de obicei bagajele, mingile şi maiourile de joc, era blocată. "Doamneee, incredibil, nu se poate aşa ceva! O să mă găsiţi spînzurat în cameră într-o zi", a glumit Moţi, care s-a luat cu mîinile de cap. "Cine e de vină să fie amendat! Ce, doar noi să fim penalizaţi?", a zis şi Marius Niculae. Într-un final, Ţălnar a trimis la hotel după alte mingi.
"Pantele aduc titlul"
Ţălnar e convins că pregătirea montană îi va ajuta pe "cîini" să iasă campioni: "Mă bucur că am avut zăpadă, iar clima ne-a ajutat să facem exerciţiile pe care ni le doream. Pantele şi contrapantele ne vor aduce titlul, veţi vedea că vom avea un cuvînt de spus în campionat".
"Rivalii să ne invidieze"
Gabi Torje (foto) e fericit că a venit în Poiana Braşov, decît să fi făcut două cantonamente în Antalya: "Rivalii trebuie să fie invidioşi pe noi, nu noi pe ei. Ne bucurăm de zăpada noastră de acasă. Am mai primit şi mingea, că doar e obiectul muncii. E greu prin munţi, dar ce să facem, tragem tare. Asta e cea mai grea perioadă a fotbaliştilor".
Ameninţă cu retragerea
Vasile Turcu a declarat ieri: "În retur, vom lua măsuri dacă nu vom fi arbitraţi corect. Vom discuta şi în Consiliul de Administraţie şi, dacă se vor continua deciziile incorecte împotriva noastră, vom scoate şi echipa de pe teren! Nu vom accepta să mai fim bătaia de joc a «fluieraşilor»".
Noutăţi din cantonament
- Djakaridja Kone a ajuns ieri în cantonamentul din Poiană. Ivorianul a fost trimis cu trenul. I-a fost luat bilet la clasa a II-a, iar din Braşov a fost adus de un membru al staff-ului "cîinilor". După prînz a fost scos de Ionel Ganea la un antrenament individual.
- Ieri, a fost ultima zi în care dinamoviştii au avut programate trei antrenamente. Ţălnar a decis ca azi şi mîine să se efectueze doar două şedinţe de pregătire. Sîmbătă este programat un amical la Rîşnov, cu echipa locală, şi sîmbătă la Braşov, probabil cu Tractorul.
- Ţălnar a zis ieri că a primit asigurări de la şefi că Zicu şi Adrian Cristea vor continua în primăvară la Dinamo.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}