International   •   Campionate   •   S-A DECIS

Higuita se retrage. Are 43 de ani

Articol de Constantin Popescu   —  joi, 21 ianuarie 2010

Vi-l mai amintiţi pe Rene Higuita? Excentricul portar columbian care încînta prin parade şi amuza prin ieşirile dese, uneori hilare, în afara careului, ba chiar şi la cornere, momente suficiente să-i atragă porecle ca "Nebunul" şi "Regele Scorpion"? 

Apărut în prim-plan la Mondialul din 1990, sud-americanul a trecut de atunci prin răpiri, încarcerări, divorţ, participări la reality-show-uri, dar nici una dintre "piedici" nu l-a făcut să renunţe la fotbal. Vîrsta, însă, îl obligă: ajuns la 43 de ani, Higuita a anunţat oficial că se retrage. Pînă recent la Deportivo Pereira, echipă din prima ligă a Columbiei, el a spus: "Mi s-a rupt sufletul cînd a trebuit să iau această decizie, dar anii nu mă iartă". 

Meciul de adio este deja organizat, pe 24 ianuarie, cînd Rene şi foşti colegi de-ai săi de la "naţională" se vor confrunta cu Atletico Nacional, formaţie unde a jucat între 1986-1992 şi 1994-1997. Fiul lui cu actuala soţie (cei doi au şi o fată), Cristian Andres, evoluează la Deportivo Cali şi în reprezentativa Under 15. Din prima căsătorie mai are o fată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.