Campionate

Real Madrid va reconstrui o şcoală distrusă de seismul din Haiti

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Real Madrid va reconstrui, prin intermediul fundaţiei cu acelaşi nume, o şcoală unde învăţau 1.200 de copii din capitala statului Haiti, Port-au-Prince, şi care a fost distrusă în urma seismului produs pe 12 ianuarie, informează cotidianul As.

Potrivit proiectului prezentat, vineri, de preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, fundaţia grupării spaniole va contribui, de asemenea, la construirea mai multor şcoli sportive în Haiti.

"Clubul Real Madrid este mândru de trecutul său, dar trebuie să fie şi pentru viitorul său, iar asta presupune implicarea în proiecte sociale. Imaginile din Haiti au făcut înconjurul lumii şi astfel ne aflăm în faţa unei noi provocări, care nu poate aştepta.

Fundaţia noastră va contribui la reconstrucţia ţării. Credem că educaţia va fi unul dintre elementele fundamentale şi, în acest scop, vor reface şcoala "St. Gerardo". Este mult de muncă, dar suntem ambiţioşi şi avem multe proiecte pentru Haití", a precizat Florentino Perez.

La ceremonia de prezentare a proiectului "Construim viitorul" au mai asistat jucătorii echipei Real Madrid, Raul, Iker Casillas şi Sergio Ramos, precum şi ambasadoarea statului Haiti în Spania, Yolette Azor-Charles.

La şcoala "St. Gerardo", care fusese construită de o organizaţie ONG într-un cartier din Port-au-Prince, învăţau peste 1.200 de copii, dar cutremurul din 12 ianuarie a distrus toate instalaţiile şi i-a prins sub dărâmături pe 300 dintre elevii acestei şcoli.

Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.