CM 2010

Selecţionerul Germaniei, Jachim Low: "Spania e marea favorită la Mondial!". Eşti de acord?

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a declarat că naţionala Spaniei, campioana europeană din 2008, are prima şansă la câştigarea CM-2010, în timp ce Nationalmannschaft nu face parte, în opinia sa, dintre favoritele acestui turneul final, informează AFP.
          
"Naţionala Spaniei a câştigat aproape toate meciurile în ultimii trei ani, are individualităţi extraordinare care evoluează în cele mai bune echipe europene. Spania este după mine marea favorită, iar Brazilia, Argentina şi Anglia sunt şi ele acolo. Noi nu aparţinem acestei categorii, dar putem face ceva important la acest turneu. Sunt încrezător că vom face un turneu bun", a precizat Low, într-un interviu acordat publicaţiei Kicker.

Antrenorul german şi-a justificat această prudenţă prin tinereţa şi lipsa de experienţă a jucătorilor ce fac parte din lotul reprezentativei Germaniei. "Dacă ne vor lipsi jucători importanţi atunci va fi foarte greu pentru noi, deoarece nu suntem încă capabili să-i înlocuim cu fotbalişti de aceelaşi nivel", a explicat Low.

Selecţionata Germaniei, ocupanta locului trei la CM-2006, va înfrunta naţionalele Ghanei, Australiei şi Serbiei în faza grupelor al turneului final al Cupei Mondiale din Africa de Sud.

Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.