Liga 1

Florin Manea, agentul cu primă de titlu!

Florin Manea, Manea, Rapid

Articol de Adrian Florea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Florin Manea nu va încasa nici un comision pentru transferurile pe care le va realiza, urmînd a fi recompensat cu 100.000 de euro dacă Rapid iese campioană

George Copos nu mai vrea să arunce cu bani la impresari, dorind să-i plătească pe aceştia doar pentru certitudini. În această pauză de iarnă, şeful din Grant l-a mandatat de Florin Manea, fiul antrenorului principal, să se ocupe de achiziţii, însă i-a transmis că nu intenţionează să-i achite acum nici un comision. Patronul mizează şi pe faptul că Florin e direct interesat să aducă fotbalişti buni, pentru ca tatăl său să ia titlu: "Dacă luăm campionatul, ai 100.000 de euro pentru că ne-ai ajutat!". "Ok, dar vreau să-mi dai scris asta", i-a replicat agentul FIFA în glumă. Copos a răspuns: "Cum vrei tu, aşa facem! Doar sîntem oameni de încredere". ;)

Impresarul s-a ocupat personal de transferul letonului Edgars Gauracs, făcîndu-i acestuia rost şi de biletele de avion. În plus, a discutat cu şefii lui AEK Atena, reuşind să-i convingă pe greci să-l lase pe Ilie Iordache în Giuleşti pînă la vară şi să continue să-i suporte două treimi din salariul de 250.000 de euro.

"UEFA nu ne dă un sac cu bani ca răsplată dacă ajungem în Ligă. Totuşi, calificarea va aduce avantaje materiale pe măsură celor care au obţinut-o"
GEORGE COPOS, patron Rapid

În 4 zile pot pleca toţi
Rapidiştii nu şi-au primit salariile de aproape două luni de zile şi dacă pînă vineri conducerea nu le va vira banii, toţi jucători îşi pot depune memorii pentru a pleca gratis. "Nu ne gîndim că se va ajunge acolo, ne-am obişnuit ca domnul Copos să ne plătească în ultima zi. Termenul e 30 ianuarie, însă pică sîmbătă. Dacă nu ne dă banii vineri, îşi ia ţeapă", a glumit un fotbalist din Grant.

Noutăţi din Giuleşti
- Nicolae Manea nu mai contează pe mijlocaşul Djordje Ivelja (25 de ani). Închizătorul sîrb a fost trimis să se pregătească cu echipa a doua pînă cînd îşi va găsi o altă formaţie.
- Vîrful Andrei Creţu (21 de ani) va rămîne în retur la Rapid. În schimbul lui, giuleştenii l-au propus la ASC Berceni pe Dobroiu, însă au fost refuzaţi. Pînă la urmă, Leonard Barbu a fost împrumutat la echipa din Liga a III-a.
- Copos a explicat în Cancan de ce nu l-a mai adus pe Zicu: "Chiar am vrut să-l iau, însă negocierile nu au avansat din cauza pretenţiile exagerate ale dinamoviştilor".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.