Oficialii formaţiei Ceahlăul Piatra-Neamţ îl aşteaptă în aceste zile, la antrenamentele conduse de Gigi Multescu, din Antalya, pe portarul naţionalei Boliviei, Carlos Emilio Porras (22 de ani), care a activat ultima dată la Universatorio de Sucre şi a fost în lotul ţării sale pentru preliminariile CM2010.
Oficialii moldoveni au reuşit să îl transfere şi pe fundaşul Şerban Moraru (22 de ani), legitimat ultima dată la Astra Ploieşti. Jucătorul a fost în vara lui 2009 în lotul lui FC Braşov şi în trecut a mai activat la FC Vaslui. „Sînt bucuros că am ajuns la Ceahlăul. Sper ca în 2010 sa fiu ferit de accidentări şi să îmi pot ajuta echipa să se salveze de la retrogradare”, a declarat Şerban Moraru pentru gsp.ro. Fratele cunoscutului moderator TV, Radu Moraru, ar putea debuta mâine pentru Ceahlăul, în amicalul cu selecţionata divizionară a Ungariei.
Fotbal • Liga 1 • CEHLĂUL
Portarul naţionalei Boliviei vine la Ceahlăul!
Articol de Istvan Deak — marţi, 26 ianuarie 2010
{{text}}