Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Nei pleacă de la CFR Cluj!

Nei, CFR Cluj

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 29 ianuarie 2010

Brazilianul va fi cedat la Alba Iulia, după evoluţiile neconvingătoare din Antalya



Brazilianul Nei (29 de ani) va fi anunţat să îşi pregătească bagajele pentru un stagiu de patru luni la Alba Iulia. Cele două cluburi au ajuns la un acord de principiu. "Trebuie doar să-i achităm salariul. Clujul e de acord să ni-l cedeze pe Nei, iar noi avem mare nevoie de doi atacanţi. Continuăm să negociem şi pentru Ruiz, jucătorul împrumutat de CFR Cluj la Kasimpaşa, în Turcuia", a spus Marian Sarmeş, ex-preşedinte la Alba Iulia şi membru în Consiliul de Administraţie.



Claudinei Aparecido "Nei", jucător adus în vară de la Al-Shabab, a punctat doar de două ori în tur, iar în Antalya nu a găsit poarta, deşi CFR a marcat de 6 ori în două partide. Mandorlini se poate dispensa fără probleme de Nei, în condiţiile în care insistă să-l păstreze pe Yssouf Kone şi, în afară de acesta din urmă, mai dispune de înca 4 atacanţi, N. Dică, C. Bud, Traore şi Buş. Iar campania de achiziţii nu e încheiată, Clujul dorind să mai aducă un vîrf.



4 ex-feroviari se află în lotul lui Falub: De Sousa, Vitinha, Veljovici şi Fl. Dan. Încă doi, Nei şi Ruiz, sînt aşteptaţi la Unirea



"Meciurile cu CFR se vor juca numai pe teren, chiar dacă am luat jucători de la Cluj. I-am încurcat şi în tur, la Alba Iulia, unde am terminat la egalitate, 1-1"

Nicu Lupu, preşedinte executiv Unirea



"Omul decisiv"

Mandorlini speră că, prin venirea lui Dicanio, "vişiniii" vor deveni periculoşi şi la loviturile libere directe. "E clar că Dică e un jucător bun. Tocmai din acest motiv a fost transferat de CFR, să intervină decisiv în cadrul unui joc, să fie jucătorul care face diferenţa. Felul în care se comportă la antrenamente, atitudinea lui din timpul şedinţelor de pregătire, sînt premise care mă fac să cred că Dică va fi un jucător important pentru CFR Cluj", a încheiat Mandorlini.



Fără cadouri

Mijlocaşul Emil Dică a eliberat un loc pe lista neagră a conducerii "vişiniilor" după o prestaţie satisfăcătoare în partida cu PSV Eindhoven, ultima pentru clujeni în 2009. A fost prima dată cînd Mandorlini l-a titularizat pe ex-giuleştean. "Nu i-am făcut nici un cadou, nici o favoare. A demonstrat şi în jocurile amicale din Antalya că e un jucător util pentru CFR", a spus Mandorlini.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.