Fostul tenismen a semnat angajament de colaborator în 1963, a dat două note informative, apoi a fost abandonat pentru "rea voinţă". CNSAS: "Nu a făcut poliţie politică"
Ion Ţiriac şi-a adăugat numele pe lista sportivilor care au avut legături cu Securitatea. Nu a făcut însă poliţie politică, în conformitate cu verdictul dat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
A semnat un angajament de colaborator cu numele de reţea Titi Ionescu. Apoi a dat două note informative, iar după doi ani a fost abandonat, ofiţerul care se ocupa de el motivîndu-şi propunerea: "Agentul Titi Ionescu, în colaborarea sa cu organele noastre, a dat dovadă de rea voinţă şi propunem abandonarea sa şi predarea dosarului personal la Serviciul C".
Legătura lui Ţiriac cu Securitatea a devenit publică în urma unei cereri făcute la CNSAS cu motivarea că fostul tenismen este preşedinte al Fundaţiei Olimpice Române.
11.07.1963, prima semnătură
La această dată Ion Ţiriac a devenit agentul Titi Ionescu. În aceeaşi zi sînt datate cele două note informative găsite în dosar. Propunerea de încetare a colaborării a venit în 6.12.1966
"În luna iunie a.c., cu ocazia jocului de Cupa Davis RP România-Africa de Sud la Bucureşti au făcut deplasarea jucătorii de tenis A.S şi G.F. În a doua zi a şederii lor în ţară, sus-numiţii m-au rugat să-i conduc pe strada Agricultori la tov. M.O. căreia aveau să-i înmîneze un pachet din partea unchiului ei, jucătorul de tenis C., care este stabilit în străinătate"
"Cuvintele care s-au schimbat au fost simple urări de bine, atît din partea celor care au venit cît şi din partea mamei numitei M.O."
"Înainte de a face deplasarea în Anglia, în aceeaşi lună, am fost căutat de tov M.O. pentru a duce un bibelou unchiului ei. Nu am luat acest bibelou cu mine"
fragmente din prima notă informativă
Cea de-a doua notă informativă se referă la o deplasare la Paris, unde agentul Titi Ionescu povesteşte cum a cunoscut un inginer care l-a rugat să aducă în ţară şase sticluţe cu lac de unghii.
A fost şi urmărit
După ce nu a dat satisfacţie ca informator, Ion Ţiriac a devenit urmărit al Securităţii. Există pentru această acţiune un alt dosar la CNSAS, unde fostul tenismen purta numele conspirativ "Tănase".
Şi-a văzut dosarele
În anul 2007, Ţiriac a făcut o vizită la sediul CNSAS unde şi-a studiat dosarele. La plecare el declara că nu a colaborat cu fosta Securitate. Regretatul Ticu Dumitrescu, membru al consiliului, declara atunci: "Bietul Ţiriac, dacă o avea vreun dosar de reţea, e nevinovat faţă de alţii care n-au nici un fel de dosar".
"Noi, sportivii, mai ales că eram de la Dinamo, eram chemaţi cînd ne întorceam din străinătate şi ne întrebau la cadre: «Unde ai fost, ce-ai făcut, cum ai făcut? Ia dă o declaraţie să vezi matale cu cine te-ai întîlnit»"
Ion Ţiriac
Încă nu apăruse Ilie Năstase
În 1963, Ion Ţiriac cîştiga al cincilea titlu consecutiv de campion naţional la simplu, dintr-un total de opt. Seria s-a întrerupt în 1967. Tot în '63, România, cu echipa formată din Ţiriac şi Alexe Bardan, întîlnea pe teren propriu Africa de Sud în turul 2 al Cupei Davis, cedînd cu 2-3. Atunci, Ţiriac a fost pus de Securitate să alcătuiască note informative despre jucătorii din echipa adversă, Gordon Forbes, acum în vîrstă de 76 de ani, şi Abe Segal (79 de ani). Parteneriatul cu Ilie Năstase a început în 1970, cînd cei doi au cîştigat 4 titluri la dublu, printre care şi Roland Garros-ul, şi au jucat alte două finale.
"Habar nu am despre această poveste, Ţiriac nu mi-a spus niciodată nimic"
Ilie Năstase
Alte dosare din sport
Gheorghe Popescu - dosar de colaborator - nume de cod "Petrescu"
Alexandru Boc - dosar de colaborator - nume de cod "Costel Alexandrescu"
Rodion Cămătaru - dosar de colaborator - nume de cod "Doru"
Ladislau Boloni - dosar de colaborator - nume de cod "Pista"
- dosar de urmărire - nume de cod "Bota"
Anghel Iordănescu - dosar de urmărire - nume de cod "Iorgu"
Bela Karoly - dosar de urmărire - nume de cod "Gimnastul"
Superreportaje
Ţiriac, racolat şi concediat de Securitate
Ion Ţiriac, Ţiriac
Articol de Radu Oprişan, Justin Gafiuc — sâmbătă, 30 ianuarie 2010
{{text}}