Oraselul Lenes   •   Oraselul Lenes   •   DĂ-ŢI COPILUL LA FOTBAL!

5 superexecuţii pe care le pot învăţa copilaşii care vor să se apuce de fotbal

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Idolii tăi din fotbalul românesc îţi prezintă cele mai spectaculoase cinci procedee cu ajutorul cărora poţi reuşi supergoluri



1. Foarfeca pe spate

Specialistul acestui procedeu în Liga I este atacantul senegalez al lui Poli Timişoara, Gueye Mansour, poreclit pentru asta "Omul-foarfecă". El vă spune care sînt primii paşi pe care trebuie să-i faceţi pentru a vi-l însuşi: "Se învaţă întîi gestul, fără minge, pe o saltea eventual, ca să nu te loveşti. E vorba de pendularea picioarelor în aer, pe spate. După ce exersezi de cîteva ori, arunci mingea în sus şi încerci să o loveşti. Ai nevoie de ceva mobilitate, coordonare şi puţin curaj. O astfel de execuţie, oricît de bine ai stăpîni-o, îţi iese o dată la zece meciuri. Dar şi cînd se întîmplă, surprinzi orice portar!"



2. Folha seca

Este o execuţie fatală pentru portari, inventată de brazilianul Didi în anii '60, la Real Madrid. Juninho Pernambucano şi Cristiano Ronaldo, din străinătate, sau Claudiu Niculescu, la noi, sînt maeştri în aceste execuţii. Atacantul lui Dinamo explică ce înseamnă şi cum se execută: "Folha seca, adică mingea şutată urcă şi coboară brusc, în apropierea porţii. E cam greu şi de explicat, darămite de şutat. Trebuie să loveşti mingea de la jumătate în sus. Dar trebuie să te naşti cu ea, să ai în sînge o asemenea lovitură. Dacă n-ai piciorul format pentru aşa ceva, trebuie să exersezi extraordinar de mult. Mi-au ieşit şi mie cîteva astfel de execuţii, dar cele originale sînt ale fotbaliştilor brazilieni".



3. "Bicicleta"

E un gest tehnic de efect, adus în fotbal tot de brazilieni. Iată ce spune Ionuţ Luţu, unul dintre cei mai tari mingicari de la noi: "Eu o făceam mai des cînd eram mai tînăr, cînd eram mai . La început, dai piciorul peste minge, drept-stîng, uşor-uşor. Repeţi pînă ameţeşti, sigur o să se întîmple asta prima dată. În timp, încerci şi cu mingea în mişcare. În timpul meciurilor, se foloseşte cînd adversarul e lîngă tine şi cauţi să-l dezechilibrezi.E o schemă bună, cînd o faci cu rapiditate zăpăceşti fundaşul".



4. Lovitura cu capul din plonjon

Printre procedeele preferate ale unuia dintre cei mai promiţători tineri atacanţi ai Rapidului şi ai Ligii I, Alex Ioniţă. Golgeterul din Giuleşti explică: "E simplu: cînd vezi că mingea îţi vine în faţă şi nu poţi să o ajungi cu piciorul, te arunci pe burtă să o loveşti cu capul. Totul ţine de intuiţie. Cel mai important e să stai cu ochii pe minge tot timpul. Cînd vezi că poţi să dai un gol, nu contează că poţi să te mai şi zgîrii, îţi vine curajul. Atenţie, a nu se încerca în curtea şcolii, pentru că rişti să te loveşti pe beton!".



5. Şutul din voleu

Sfaturile mijlocaşul Stelei, Janos Szekely, pentru o execuţie reuşită: "Cei mici trebuie să ştie că e un procedeu pretenţios şi să nu se sperie dacă nu le iese din prima. Ca în orice domeniu, trebuie să exerseze foarte mult. Cel mai important e să anticipeze corect momentul în care să atace mingea. Trebuie s-o lovească în centru, curat! E o lovitură năprasnică, dacă prinde cadrul porţii, e gol!".





Piraţi în Orăşelul Leneş

Al treilea DVD din seria lansată de Gazeta, care va fi găsit la chioşcuri de marţi, 2 februarie, conţine un episod inedit şi spectaculos cu Ştefania şi ceilalţi copii jucîndu-se de-a piraţii. Celălalt episod de pe DVD este foarte haios, cu Sportacus păcălit de Robbie Putrezitu' pentru a purta nişte încălţări radio-comandate, care îl împiedică să le arate copiilor o execuţie spectaculoasă din fotbal. Mai exact o "foarfecă" perfectă! Gazeta vă prezintă astăzi cele mai de efect procedee care se pot vedea pe terenurile de fotbal.





DELTA TULCEA

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: Str. Tineretului nr. 2

Persoana de contact: Ştefan Penaru



PETROLUL PLOIEŞTI

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: str. Stadionului, telefon: 0244.517.594

Persoana de contact: Adrian Toader



FCM TÎRGU MUREŞ

Vîrstă minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: Tg. Mureş, str. Bega nr. 2, telefon: 0733.090.690

Persoana de contact: Alexandru Olaru



ŞCOALA DE FOTBAL GICĂ POPESCU

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: Calea Bucureşti nr. 191, Craiova, telefon: 0251 437 509

Persoană de contact: Nicolae Zamfir



FC BAIA MARE

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: str. Cîmpul Tineretului nr.1, telefon: 0721.270.523

Persoana de contact: Petre Andronic



FC ARGEŞ

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: str. Armand Călinescu nr. 15, telefon: 0248.217.214

Persoana de contact: Mihai Ianovschi



ACADEMIA DE FOTBAL GHEORGHE HAGI

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: Hotel IAKI - Mamaia, telefon: 0241.879.060

Persoana de contact: Ciprian Mihai



CETATEA SUCEAVA

Vîrsta minimă de înscriere: 8 ani

Adresa: bd. 1 Decembrie 1918, stadionul Areni, telefon: 0751.227.915

Persoana de contact: Dan Dăscălescu



UTA ARAD

Vîrsta minimă de înscriere: 7 ani

Adresa: calea Aurel Vlaicu nr. 36, telefon: 0257.289.204

Persoana de contact: Florian Voinea



SPORTUL STUDENŢESC

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: str. Larisa nr. 2, Sector 6, Bucureşti (Stadion Sportul), telefon: 021.316.23.44

Persoana de contact: Gheorghe Niculescu



FCM BACĂU

Vîrsta minimă de înscriere: 9 ani

Adresa: str. Pictor Aman, nr. 29, telefon: 0234.560.617

Persoana de contact: Cornel Elisei



FARUL CONSTANŢA

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: Str. Primăverii nr. 2, Constanţa, telefon: 0241.616.142

Persoana de contact: Florin Motroc



FC BIHOR

Vîrsta minimă de înscriere: 6 ani

Adresa: str. Iosif Vulcan nr. 11, telefon: 0259.477.253

Persoana de contact: Ioan Naom



CSM RM. VÎLCEA

Vîrsta minimă de înscriere: 5 ani şi jumătate

Adresa: Splaiul Independenţei nr. 13, telefon: 0250.739.038

Persoana de contact: Gabriel Mangalagiu



U CLUJ

Vîrsta minimă de înscriere: 7 ani

Adresa: Str. Tăbăcarilor - Baza Clujana, telefon: 0264.594.039

Persoana de contact: Tiberiu Poraczki

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.