Patronul Stelei, Gigi Becali, a explicat în ce stadiu sînt negocierile cu fraţii Karamian şi ce jucător au ochit roş-albaştrii.
"Am zis că le dau Karamienilor 120.000 pe an şi 200.000 dacă iau titlul. Mîine ne întîlnim iar să vedem ce facem, dacă nu, asta e, ce să facem acum? N-au murit fotbaliştii din lumea asta, nu? Era vorba să ia 650.000 de euro într-un an dacă luăm titlul. Acum spun că vor nu ştiu ce clauză, că să nu fie penalizaţi, tot nu le convine. Multe s-au schimbat de ieri pînă azi. Am acceptat numai de dragul de a-i avea, am cedat, dar deja s-a sărit prea mult calul. Eu de ce am ieşit cu ei acolo în faţa presei? Pentru ca ei să spună că merg în cantonament cu Steaua şi să nu mă fac de rîs după aia.
E posibil să vină mîine un alt jucător, Dacian Varga, şi termin bîlciul şi gata! Nu vă pot spune detalii, mîine îmi dă Şiman un răspuns", a zis Gigi Becali la GSP TV.
{{text}}