Campioana olimpică şi mondială, Franţa, va întîlni în ultimul act vicecampioana Europei, Croaţia
Franţa a început turneul final din Austria şchiopătînd. Egal cu Ungaria, victorie la un gol cu Cehia, alt egal cu Spania. Uşor-uşor însă, echipa lui Claude Onesta a ajuns la nivelul maxim al jocului său. Karabatic, perla echipei, a dat tonul revenirii şi Franţa a ajuns în finală.
Ieri, în semifinale, Islanda, cea care pierduse titlul olimpic în faţa Franţei, la Beijing, a sperat că-şi poate lua revanşa. Nu a fost chip. "Cocoşii" au zburat pe teren şi la final a fost 36-28! Campioană mondială şi olimpică, Franţa are azi şansa să cîştige şi titlul european, devenind astfel prima echipă care deţine în acelaşi timp cele mai importante trofee.
În ultimul act, francezii vor întîlni Croaţia. O altă echipă învăţată cu finalele, o formaţie construită de maestrul Lino Cervar. Balici, Vori şi ceilalţi croaţi nu au mai pus mîna pe aur însă de mult timp. Ultima dată a fost la Atena, la Olimpiadă, în 2004. Vor să o facă din nou acum.
În semifinale, Croaţia a învins Polonia cu 24-21, la capătul unui meci strîns, în care croaţii au avut probleme, îndeosebi, în prima parte. Finala începe azi la ora 18:30 şi va fi în direct pe TVR2.
Sporturi • Handbal • HANDBAL / CAMPIONATUL EUROPEAN
Finala Campionatului Europeană se joacă între granzii Franţa şi Croaţia
Croatia
Articol de Marian Ursescu — duminică, 31 ianuarie 2010
{{text}}