Primul junior român nu intră în prima sută a tinerilor tenismeni din lume. Federaţia condusă de Ruxandra Dragomir dă însă bani înapoi la buget. Un rest de 15.000 de euro
A trecut un an de cînd Ruxandra Dragomir a cîştigat alegerile la Federaţia Română de Tenis. Venirea la putere a uneia dintre fostele noastre jucătoare de top părea să pună capăt perioadei de criză şi de suspiciune create de echipa lui Titi Hărădău, care condusese pînă atunci cu sprijinul din umbră al omului de afaceri sibian Aurel Munteanu.
La aflarea rezultatului, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, simpatizanţi ai fostei conduceri, vesteau Apocalipsa tenisului românesc. Amănunt esenţial. Victoria Ruxandrei fusese rodul unui cartel electoral, care coagulase întreaga opoziţie de la acea oră.
Bilanţ după un an
A trecut un an de cînd Ruxandra Dragomir a cîştigat alegerile şi a devenit preşedintă. Preşedinta are însă o problemă. Cei 4 vicepreşedinţi, la fel de aleşi, o contestă. Nu de dragul jocului democratic, susţin ei. A lipsit de la întîlnire doar Ciprian Porumb. Ceilalţi, Mihai Zacopceanu, Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu trimit pe rînd mingi în terenul adversarei.
"Eu am fost cu ea în echipă", spune Răzvan Itu. "Dar sînt lucruri pe care nu le mai înţeleg. Uitaţi-vă pe clasamentul federaţiei internaţionale la juniori şi vedeţi pe ce locuri sînt primii noştri jucători. Aşa arată viitorul tenisului românesc?". Da, chiar aşa. Ce se va întîmpla cînd se va retrage şi Hănescu. Cine vine din urmă? Şi cît costă, domnilor, întreţinerea anuală a unui jucător de perspectivă? "Cu antrenor cu tot, undeva la 50.000 de euro". Şi există cineva care beneficiază de un astfel de program? "Nu".
Administratorul ia mai mult decît un antrenor
Intră în teren şi Liviu Ursuleanu. "A anunţat că îşi propune salarii decente pentru angajaţii federali. Şi a reuşit. Ştiţi ce a făcut? I-a dat 92 de milioane pe lună administratorului Daniel Caravan, iar pe antrenorii federali Bădin şi Curcă îi ţine pe salariu de 19 milioane. Paznicii au 18 milioane. Şi încă ceva. De la 17 angajaţi, cîţi erau pe timpul lui Hărădău, s-a ajuns la 25."
Ce îi mai reproşaţi? "Ştiţi care a fost cuvîntul cheie în campania electorală a Ruxandrei Dragomir?", zice Zacopceanu. "Transparenţa. Ştiţi cum decurg lucrurile, de fapt? Ea decide, apoi aflăm în Comitetul Director. Asta în cel mai fericit caz. Nu a adus sponsori, cheltuie doar banii veniţi de la buget." "Hai să vă mai spun ceva", intervine Ursuleanu. "Au ridicat baloanele cu aer cald de la Centrul Naţional. A cîştigat licitaţia o firmă (n.r. Libra Phoenix Sport SRL) care a executat operaţia cu 8000 RON. 80 de milioane de lei vechi. Eu la club la mine am făcut aceeaşi operaţie cu mai puţin de 4 milioane! Dar asta nu e nimic. Marea «performanţă» a echipei conduse de Ruxandra Dragomir a fost aceea că la sfîrşitul anului a dat 15.000 de euro înapoi la Minister. Bani destinaţi performanţei şi necheltuiţi".
Tenisul şi politica
"Şi ne mai deranjează ceva", intervine Mihai Zacopceanu. "Implicarea ei politică. E membru PDL, s-a afişat în campania electorală alături de Traian Băsescu. Eu ştiam că federaţia este o organizaţie nonguvernamentală şi apolitică. De fap, dacă mă gîndesc bine, cred că de aceea este şi atît de sigură pe ea doamna Dragomir. Ştie că are spate puternic şi îşi închipuie că nu trebuie să dea socoteală nimănui. Să nu uite ceva totuşi, dacă trei dintre noi, dintre vicepreşedinţi, ne dăm demisia, provocăm alegeri anticipate!"
"Ce viziune? Viziunea Ruxandrei Dragomir a fost să îmbunătăţească sistemul birocratic"
"Federaţia a devenit o fabrică de funcţionari, în loc să fie o fabrică de tenis"
"Cine conduce federaţia? Ruxandra Dragomir. Cum o conduce? Singură. Ba nu, cu ajutorul argatului ei, Silviu Mihai"
143 este poziţia ocupată de Vasile Alexandru Ghilea, primul junior român în clasamentul Federaţiei Internaţionale. Al doilea junior român care apare pe această listă este Darius Florin Brăguşi, pe locul 226
Bugetul FRT a fost de 700.000 de euro în 2009. În 2010 a ajuns la 400.000 de euro
Ruxandra Dragomir nu a putut fi contactată pentru a răspunde acuzaţiilor vicepreşedinţilor FRT
Sporturi • Tenis • GSP SPECIAL
Vicepreşedinţii FRT o contestă pe Ruxandra Dragomir » Smash la preşedintă
Ruxandra Dragomir, Dragomir
Articol de Cristian Geambașu — luni, 01 februarie 2010
{{text}}