International   •   Stranieri   •   SPANIA

Dănciulescu va fi supus unor teste medicale pentru a se afla gravitatea leziunii de la genunchi

Ionel Dănciulescu, Dănciulescu, Hercules Alicante

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 01 februarie 2010

Atacantul român al echipei Hercules Alicante, Ionel Dănciulescu, care a suferit o leziune la genunchiul stâng, sâmbătă, în meciul pierdut de formaţia sa, scor 1-2, cu Castellon, în Segunda Division, va fi supus unor teste medicale pentru a se afla exact gravitatea accidentări, potrivit averdad.es.



"Atacantul român va fi supus astăzi unor controale medicale pentru a determina diagnosticul exact al leziunii. Dănciulescu a suferit o accidentare la genunchiul stâng şi a fost nevoit să iasă de pe teren la începutul celei de-a doua reprize a meciului cu Castellon. Medicii echipei din Alicante i-au dat jucătorului un tratament după partidă, iar luni dimineaţă va fi supus unor noi teste pentru a afla exact gravitatea accidentări. În principiu, trebuie să se aştepte rezultatele controlului, dar e posibil ca Dănciulescu să fie recuperat până la jocul cu Betis, de duminică", notează sursa citată.



Atacantul român Ionel Dănciulescu a marcat un gol pentru Hercules Alicante în meciul pierdut, sâmbătă, de echipa sa, pe teren propriu, cu scorul de 1-2, în faţa formaţiei Castellon, în etapa a etapa a XXII-a a ligii secunde din Spania. Dănciulescu a marcat pentru gazde în minutul 18, în timp ce reuşitele oaspeţilor au fost semnate de Hernandez '27 şi Ulloa '55.



Sursa: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.