Şefii lui "U" au demarat negocierile pentru achiziţia închizătorului Djakaridja Kone
După ce au renunţat a doua oară la serviciile lui Robert Iacob, "studenţii" vor să-şi întărească postul de mijlocaş central, prin aducerea ivorianului Djakaridja Kone de la Dinamo. Mijlocaşul de 24 de ani se află cu lotul "cîinilor" în Antalya. Cel mai probabil, tranzacţia se va realiza în cursul săptămînii viitoare, cînd jucătorii Universităţii vor pleca şi ei în cantonament, în Turcia. De altfel, cele două formaţii au programat şi un amical în Antalya, care va fi transmis de GSP TV. "Kone este o soluţie pentru noi. Este un jucător care ne poate ajuta", a spus finanţatorul Florian Walter.
Basso, prioritar pentru "U"
Brazilianul Josias Basso este aşteptat să se alăture lotului lui Hizo. Conducerea lui "U" Cluj a negociat pînă aseară tîrziu transferul fundaşului central de 20 de ani, care a jucat ultima oară la Ravenna (Serie C1). Altfel, clujenii au renunţat la transferul internaţionalului chilian, Roberto Cereceda de la Colo Colo. "Nu este profilul de jucător pe care ni-l dorim", a spus patronul Walter.
Fotbal • Liga 2 • U CLUJ
U Cluj a intrat pe filiera Dinamo
Djakaridja Kone, Kone, U Cluj
Articol de Cosmin Lucaci — marţi, 02 februarie 2010
{{text}}