El a raspuns astfel fanilor din Ghencea care au luat ieri cu asalt site-urile gsp.ro si stelisti.ro pentru a-si exprima nedumerirea ca echipa lor favorita a ratat transferul unui fotbalist de nivelul lui Real Madrid.
Replica lui Ilie a venit chiar in ziua in care Gazeta Sporturilor a dezvaluit in exclusivitate ca Steaua a ratat un transfer de 5 stele, cel al atacantului chilian Sebastian Pinto, unul dintre golgeterii lui Universidad de Chile, echipa care a terminat anul 2007 pe locul 2 in campionatul chilian.
Cel care l-a propus in Ghencea pe Pinto a fost fostul jucator al Stelei, Ionut Parvu. Acesta a oferit conducerii ros-albastrilor un DVD in urma cu mai bine de o luna. "Eu sint reprezentantul lui Sebastian Pinto in Romania, de aceea l-am oferit Stelei pe Pinto, insa Adi Ilie mi-a spus ca nu e ceea ce cauta el", a declarat Parvu.
CUM IL PUTEA VEDEA STEAUA
Gratis: pe www.youtube.com
Aproape orice jucator cu nume din fotbalul mondial poate fi vazut in actiune intrind pe adresa de net www.youtube.com. Sebastian Pinto, unul dintre jucatorii importanti din America de Sud, are mai multe sectiuni in care poate fi vazut in diverse meciuri, dar si acordind interviuri.
1 RON: atit costa un DVD nou
Un DVD blank, adica gol, fara a avea nimic pe el, costa 1 RON si poate fi gasit in toate magazinele de electronice si nu numai. Cu un astfel de DVD nou oferit impresarilor, Steaua putea sa solicite rescrierea imaginilor cu Pinto. In mod normal, un DVD cu doua ore de imagini poate fi rescris in cel mult 15 minute.
2.500 de euro: un drum in Chile
O alta modalitate de a-l putea vedea la lucru pe Pinto era varianta deplasarii in Chile. Intre momentul in care Steaua a primit DVD-ul si finalul lunii decembrie s-au scurs 4 meciuri in care atacantul de 1,87 metri a jucat mereu, in primul dintre acestea reusind si un gol. Un bilet de avion dus-intors Bucuresti-Santiago de Chile, plus cazarea si alte cheltuieli ar fi insemnat maximum 2.500 de euro, adica 0,01% din bugetul Stelei anuntat pentru acest sezon.
Ionut Popa a vazut ce n-a vazut Steaua:
"Jucator fenomenal"
Antrenorul lui Poli Iasi, Ionut Popa, a declarat ieri ca chilianul Pinto i-a fost propus si lui. "Chiar sint suparat cind toata lumea spune ca Real Madrid i l-a suflat Stelei. Noi am discutat despre aducerea lui inaintea Stelei. Oricum, era un jucator fenomenal, era liber de contract si costa in jur de 350.000 de euro, care trebuiau achitati impresarilor sai. Oricum, noi nu ni-l permiteam", a spus Popa.
Cum s-a ratat transferul lui Pinto?
- la inceputul lui decembrie, Sebastian Pinto (21 de ani), atacant de la Universidad de Chile, a fost propus Stelei
- Adrian Ilie a refuzat in prima faza, spunind ca nu are nevoie de un virf autentic, ci de un al doilea virf, retras
- dupa numai citeva zile, Ilie a inceput sa testeze pista Pinto
- Steaua a slabit ritmul negocierilor o data cu apropierea Sarbatorilor
- pe 31 decembrie, Pinto a ajuns la un acord cu Real Madrid, el urmind sa joace in prima faza la echipa a doua a clubului, Real Madrid Castilla
Ce continea DVD-ul
Imaginile oferite Stelei de agentii fotbalistului erau in principal de la meciul Colo Colo - Universidad de Chile 2-2, disputat pe 21 octombrie, meci in care Pinto a marcat ambele goluri ale oaspetilor. In plus, DVD-ul mai continea si alte reusite ale atacantului de 21 ani
SONDAJ / WWW.STELISTI.RO
Fanii sint nemultumiti de Ilie
Site-ul stelisti.ro a initiat pe intreaga durata a zilei de ieri un sondaj de opinie, la care fanii din Ghencea trebuiau sa raspunda daca sint sau nu multumiti de activitatea manageriala a lui Adrian Ilie. Majoritatea celor care au votat s-au declarat nesatisfacuti de ceea ce a realizat pina acum "Cobra".
Sinteti multumiti de activitatea manageriala de pina acum a lui Adrian Ilie?
Nu 76,82 %
Da 23,18 %
Pina aseara la ora 19:00 au votat 1.303 persoane
Ce transferuri a realizat
Adrian Ilie a negociat direct pentru 4 dintre jucatorii care se afla acum in curtea Stelei. De departe, cel mai bun transfer reusit in ultimii ani este cel al lui Zapata, la care Ilie s-a ocupat de la demararea negocierilor si pina la parafarea actelor.
Nume De unde a venit Suma de transfer (euro)
Zapata Deportivo Cucuta (Columbia) 500.000
Golanski Korona Kielce (Polonia) 750.000
Surdu CFR Cluj 800.000
Habibou Charleroi 350.000
Ce transferuri a ratat
Adrian Ilie a negociat pentru o serie de jucatori, foarte importanti, dar care, in cele din urma, n-au mai ajuns la Steaua. Armenteros a fost una dintre principalele tinte in vara, insa el a ajuns la Sevilla, in timp ce Belluschi si Datolo, alti doi argentinieni de top-class, au fost ratati de Steaua.
Nume Echipa la care juca Unde e acum
Armenteros Independiente Sevilla B
Camus Charleroi Charleroi
Datolo Boca Juniors Boca Juniors
Belluschi River Plate Olympiakos Pireu
Thereau Anderlecht Anderlecht
Pinto Universidad de Chile Real Madrid
7 luni au trecut de cind Adrian Ilie a fost investit in functia de manager sportiv al Stelei
150 de mii de euro este salariul anual pe care Adrian Ilie il incaseaza de la Steaua
WWW.STELISTI.RO
Ironiile suporterilor
Fanii Stelei au comentat declaratia lui Adrian Ilie referitoarea la calitatea proasta a DVD-ului in ceea ce priveste esuarea transferului lui Sebastian Pinto. Iata cele mai amuzante opinii ale fanilor:
"De fapt, astia descarca de pe net filmulete cu jucatori si dupa aia fac transferuri. Ii mergea prost netul lu' Adi si d-aia nu se vedea" (a)
"Acum, trebuie sa-l intelegem si pe Adita Ilie, daca n-a mers DVD-ul, cine putea sa-l faca sa se vada?, ca banuiesc ca se uitau doar doua persoane la DVD: Ilie si Wenger Gigi Becali" (Forever Steaua)
"Bravo, Adita! La citi bani ai, nu iti permiti sa iei avionul sa te duci sa-l vezi. Ai nevoie de dvd. Na ca
Maria Andries despre strategia sublima de transferuri a Stelei // Politica de rateuri
Un singur cuvint poate descrie politica de transferuri a Stelei: zero. Zero absolut, daca va doriti o definitie mai nuantata. Nu exista nici o strategie, nici un dram de organizare, de plan. Daca le bate impresarul cu DVD-ul la usa, bine. Daca le merge DVD playerul, si mai bine. Daca nu, care-i problema? (continuarea)
Astazi, de-a lungul zilei, pe gsp.ro, afla ce nu a stiut Steaua despre chilianul Sebastian Pinto!
{{text}}