Faţă de anii trecuţi, de data aceasta Fabregas va forţa mult aşteptata sa revenire la Barca. După 6 ani petrecuţi în Anglia, mijlocaşul de 22 de ani vrea să se întoarcă acasă, iar presa spaniolă speculează că jucătorul însuşi va încerca să-i convingă pe şefii lui Arsenal să-l lase să revină la Barcelona.
După eşecul în faţa lui Manchester United (1-3), în etapa a 24-a din Premier League, în ciuda evoluţiei foarte bune, Cesc a părăsit terenul cu capul plecat şi a decis că etapa sa la Arsenal a ajuns la final. Jucătorul le-a mărturisit apropiaţilor că 6 ani în Anglia sînt mai mult decît suficienţi şi că vrea să se întoarcă acasă, la Barcelona.
Formaţia la care evoluează în prezent mai păstrează puţine şanse să cîştige campionatul, aflîndu-se la 5 puncte de liderul Chelsea, care are un meci mai puţin, iar în Cupă, formaţia lui Wenger a fost eliminată în 16-imile competiţiei, de modesta Stoke City.
Spre deosebire de anii trecuţi, de această dată Cesc va forţa revenirea, pentru ca şefii londonezi să accepte să se aşeze la masa tratativelor cu Joan Laporta. Fabregas s-a ţinut întotdeauna departe de discuţiile care-l dădeau ca şi transferat în Spania, lăsînd totul în grija reprezentantului său, Darren Dein. Dar acum vrea să-şi ia în serios rolul de protagonist în această telenovelă pentru că a ajuns la concluzia că a dat totul pentru Arsenal şi că e momentul pentru o nouă provocare.
În august 2009, Laporta a încercat cu disperare să obţină semnătura mijlocaşului, ajungînd chiar la un acord cu Darren Dein, în ceea ce priveşte durata contractului, dar Arsene Wenger l-a întors din drum în ultima clipă, înainte de meciul din Champions League, motivînd că Fabregas e o piesă esenţială în proiectul său. Iar fotbalistul a acceptat, dar acum nu mai e dispus să continue încă un an, după ce a ajuns la al 4-lea sezon fără nici un succes notabil cu Arsenal.
Principalul impediment pentru încheierea transferului îl reprezintă suma de transfer, iar aici Cesc trebuie să-şi joace rolul de protagonist, aşa cum a procedat Gerard Pique, cînd l-a convins pe Sir Alex Ferguson să-l lase să plece la Barca, deşi primise din partea lui Manchester oferte foarte bune, mai mult decît cele 5 milioane de euro pe care le-a plătit Barca pentru fotbalist.
Laporta, care va încerca atacul final pentru mijlocaşul lui Arsenal în următoarele săptămîni, e dispus să plătească 40 de milioane de euro, cu 10 mai puţin decît cere formaţia engleză, cu ai cărei reprezentanţi Laporta s-a întîlnit deja la Londra. Preşedintele catalanilor îl consideră pe Cesc un fotbalist vital pentru a menţine stilul şi nivelul de performanţă la care a ajuns Barca şi va face orice e posibil pentru a-l aduce acasă pe fotbalist. De data aceasta, va avea un aliat de lux, pe Cesc însuşi.
Laporta le-a mărturisit apropiaţilor: "Nu plec de la Barca pînă nu-l prezint pe Cesc". Preşedintele vrea să pună capăt celor 7 ani în fruntea clubului cu un cadou pentru fani: transferul mijlocaşului de la Arsenal.
Obsesia lui Laporta pentru Fabregas are rădăcini adînci. Abia instalat ca preşedinte, nu a putut evita, în septembrie 2003, plecarea jucătorului la Arsenal, cînd Cesc avea doar 16 ani. Acum, Laporta e convins că visul lui de a-l aduce înapoi poate deveni realitate
sursa: elmundodeportivo.es
{{text}}